Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Doi tineri ROMÂNI, părinții unui copil de 11 luni, trec printr-un COȘMAR după o simplă PLIMBARE în PARC
WhatsApp
O tânără familie de români care locuiește la Madrid a avut parte de un eveniment care le-a dat viața peste cap după o plimbare în parc.

Copilul a înghițit o pastilă pe care a găsit-o pe jos, care s-a dovedit a fi Ecstasy. Părinții au fost testați toxicologic și sunt anchetați dacă sunt sau nu consumatori de droguri. Părinții stau cu sufletul la gură, fiindcă riscă să piardă custodia copilului lor.

„Am văzut că, dintr-o dată, îşi scoate suzeta şi bagă ceva în gură. Nu a durat mai mult de o fracţiune de secundă, i-am băgat un deget în gură şi am reuşit să scot câteva bucăţele albastre. Deja toată saliva era albastră. L-am luat repede şi am mers la policlinică, dar era după-amiază şi era închis. Atunci, împreună cu soţul am decis să mergem la spitalul 12 octombrie pentru că era cel mai aproape. Copilul a început să se simtă din ce în ce mai rău şi a ajuns de urgenţă la spital. În urma analizelor, doctorii au stabilit că micuţul a fost intoxicat cu ecstasy, un drog extrem de puternic. A fost văzut de medici şi apoi ne-au lăsat să intrăm să îl vedem. Ne-a recunoscut dar încă era foarte ameţit, avea aşa nişte mişcări pe care nu le putea controla.Avea privirea pierdută. Apoi, după câteva ore a început să reacţioneze, mi-a recunoscut vocea", a spus Andreea, mama copilului, potrivit Libertatea.

După ce a stat trei zile sub supravegherea medicilor, starea de sănătate a copilului s-a îmbunătăţit şi a fost externat. Însă, probleme nu s-au oprit acolo. Părinţii au observat că pe fişa de externare a copilului cazul era catalogat drept un risc social.

Părinții au mers atunci la poliţie pentru a depune o plângere. Nu a durat mult, iar cei doi români au primit o vizită din partea serviciilor sociale. După ce au fost interogaţi, au mers să îşi facă teste de toxicologie care i-au costat 500 de euro. Rezultatele au ieşit negative, dar părinții riscă acum să piardă custodia copilului şi aşteaptă decizia finală a judecătorului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel