Un român în vârstă de 41 de ani a fost grav rănit, alături de prietenul său de 28 de ani, de aceeași naționalitate, care a prezentat răni mai ușoare, după ce au fost înjunghiați de un grup în această dimineață într-un club de noapte din Alcalá de Henares, Spania, au declarat surse din cadrul Direcției Superioare a Poliției din Madrid.
Faptele s-au petrecut la câteva minute după ora 04:30, în această joi, în clubul 'Divinas', situat pe strada Rojas Zorilla numărul 3 din orașul Complutense, Spania.
Răniții au declarat că se aflau împreună cu un al treilea prieten la un pahar de bere, când au început să se certe cu un alt grup de trei necunoscuți. La un moment dat, din neant, unul dintre străini i-a atacat cu un cuțit.
Vezi și: Suedia. Tânăr de 18 ani, condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a luat viața a două profesoare
Prietenul celor doi români înjunghiați a sunat la poliție, respectiv la ambulanță pentru a veni să le ofere îngrijiri medicale, însă, între timp, atacatorii au fugit de la locul faptei.
Tânărul în vârstă de 29 de ani, tot de naționalitate română a reușit prin apelul rapid la ambulanță să salveze viața camaradului său mai bătrân. Acesta prezenta răni grave la nivelul capului, toracelui și picioarelor și putea să moară dacă nu interveneau medicii.
Vezi și: Germania. Șofer de microbuz, prins cu un buletin românesc falsificat
El a fost stabilizat și transferat cu o ambulanță la Spitalul de La Princesa din Madrid, unde a fost internat în stare gravă.
De asemenea, medicii l-au tratat și pe celălalt rănit, cu tăieturi minore, care a fost trimis la Spitalul Prințul de Asturias din Alcalá de Henares, a declarat pentru Europa Press un purtător de cuvânt al Serviciului de Urgențe al Comunității Madrid. Starea celor doi este stabilă.
Poliția națională strânge acum mărturii și probe pentru a-i găsi pe agresori, conform presei străine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News