Poliția Națională a arestat marți, 18 ianuarie, cinci bărbați pentru violul în grup al unei femei, comis pe 3 ianuarie, pe un câmp deschis, situat între localitățile valenciene Mislata și Xirivella. Victima, în vârstă de 39 de ani, locuia într-o așezare din zonă și suferea de un handicap mintal.
Potrivit abc.es, atât cei reținuți, cât și partenerul unuia dintre ei, care a fost și el arestat, au amenințat-o pe femeie și pe iubitul acesteia, pentru ca victimele să nu denunțe faptele, motiv pentru care sunt acuzați și de infracțiunea de amenințare gravă.
Din câte se pare, unul dintre cei arestați ar fi început să abuzeze sexual victima din 13 decembrie. El profita de momentele în care bărbatul lipsea la serviciu, însă femeia nu a denunțat niciodată fapta, de teama represaliilor.
Anchetatorii de la Unitatea de Asistență pentru Familie și Femei (UFAM) au aflat identitatea presupușilor agresori, precum și adresa acestora și alte locuri în care ar putea locui. Imediat a fost organizată o operațiune de arestare, la care au participat și ofițeri din cadrul Brigăzii de Securitate Cetățenească. Operațiunea s-a încheiat cu arestarea simultană a suspecților în comunele Xirivella și Torrent.
După cum au anunțat autoritățile, au fost acordate îngrijiri atât victimei, cât și partenerului ei. Reținuții, de origine română și trei dintre ei cu antecedente penale, au fost trimiși în judecată și au ajuns în arest, scrie abc.es.
De asemenea, un caz asemănător a fost depistat și de Poliția Locală din Sevilla, Spania, care a arestat joi dimineață patru tineri români care tocmai au comis un jaf cu violență asupra unei femei cu dizabilități. Victima a ajuns cu multiple vânătăi și cu mâna ruptă la spital.
Cei patru români luați de Poliție, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, au mai multe ordonanțe legale în vigoare și au fost arestați de 43 de ori până acum. Acum se cercetează dacă în ultimele zile au comis mai multe jafuri.
Suspecţii au abordat o femeie pe strada Ada, în zona industrială San Pablo. I-au furat geanta cu atâta violență încât i-au rupt brațul, potrivit surselor din poliția municipală și locală. În interiorul genții, femeia avea un telefon mobil de ultimă generație. Apoi, cei patru români au fugit cu un Jaguar.
La scurt timp, polițiștii locali au depistat acest autoturism ocupat de patru persoane care, observând prezența polițiștilor, au fugit cu viteză maximă. Într-un final, au abandonat vehiculul și au încercat să-și continue drumul pe jos, dar au fost interceptați și reținuți de Poliția Locală.
În interiorul autoturismului, agenții au găsit o geantă în care se afla un telefon mobil, obiectele și documentele victimei jafului precedent, o femeie de 35 de ani. În vehicul se afla, de asemenea, o teaca a sabiei japoneze katana, un cuțit, mănuși și alte obiecte personale.
Poliția a localizat-o pe proprietara genții în camera de urgență a Spitalului Virgen del Rocío, unde a fost asistată cu un braț rupt, precum și cu multiple vânătăi. Aceste răni, potrivit victimei, au fost provocate de patru indivizi care o jefuiseră când mergea pe strada Ada. Când a fost aruncată la pământ pentru a-i fura violent geanta, a fost bătută de hoți, a căror descriere coincide pe deplin cu cea a deținuților. Victima suferă de un handicap de 40%.
Deținuții au fost duși la secțiile de poliție. Nu este exclus ca aceștia să fie implicați în alte jafuri similare comise recent în Sevilla. Surse din poliție au explicat că au fost comise mai multe infracțiuni cu același vehicul din decembrie anul trecut.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News