Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania: Cei trei violatori români, 23 de ani de închisoare fiecare. Câți bani trebuie să platească victimei
WhatsApp
Cei trei români care au violat o fată de origine paraguayană lângă stadionul din Cartuja riscă 23 de ani de închisoare fiecare. Sentința finală va fi dată în luna septembrie, după cum informează presa spaniolă. 

Violul a avut loc în luna aprilie a anului 2017. Procurorii cer o pedeapsă cu închisoarea de 23 de ani pentru cei trei care au violat-o pe rând pe tânără. 

Cei trei au bătut-o și au violat-o pe tânără după ce au petrecut la o discotecă din Sevilla. Fata s-a urcat în mașina condusă de unul dintre cei trei bărbați: doi de 30 de ani și unul de 31 de ani. După ce au ajuns în zona stadionului din Cartuja, toți cei trei au violat-o pe rând, până dimineață. 

Procurorii spanioli consideră că având în vedere gravitatea faptelor, se impune pentru fiecare dintre cei trei inculpați pedeapsa de privare a dreptului de ședere în orașul Sevilla, inclusiv prezența lor în capitala andaluză pentru 25 de ani. Procurorii cer de asemenea plata unei sume în solidar de 2.500 de euro pentru leziuni si suma de 100.000 de euro pentru prejudiciul moral cauzat acesteia. 

De asemenea, după eliberare li se va interzice apropierea de victima R.C.V. la o distanță de cel puțin 500 de metri, față de domiciliul sau locul în care se află, precum și interdicția de a comunica cu aceasta prin orice mijloace sau proceduri timp de 25 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel