Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Părinți români, condamnați la ani grei de închisoare: Ce orori le-au putut face fetițelor lor
WhatsApp
Un tată român a fost condamnat de Tribunalul Provincial din Santiago, Spania, la 11 ani și 3 luni de închisoare. De asemenea, mama româncă a fost și ea condamnată la 2 ani și 9 luni de închisoare.  
Spania. Părinți români, condamnați la ani grei de închisoare: Ce orori le-au putut face fetițelor lor

Publicitate

Potrivit rechizitoriului, tatăl român a maltratat-o pe fiica lui ​​în mod regulat și a obligat-o să cerșească. De asemenea, el a fost găsit vinovat și pentru abuz sexual cu penetrare și violență. Mama a fost acuzată de violență și obligarea unui minor la cerșit.

Spania. O româncă a născut cu polițiștii lângă ea: Medicii au dat alerta după examenul fizic. Ce plan a pus la cale un cuplu de conaționali cu gravida - FOTO

 

Una dintre fete, forțată să cerșească în fața supermarketurilor

 

Rele tratamente au avut loc în reședința obișnuită a familiei, de naționalitate română, și atât victima, cât și surorile ei au suferit de la o vârstă foarte fragedă. Aceste violențe constau în „pălmuire, smulgerea părului sau împingerea. Mama lor le lovea cu mătura sau cu pantoful, iar tatăl lor cu cureaua”, relatează faptele dovedite ale procurorilor.

Fapta potrivit căreia părinții români au forțat-o pe una dintre fetițe să cerșească a avut loc în septembrie 2017, atunci când victima a încetat să mai studieze. „Atunci au început să o deplaseze regulat cu mașina și au lăsat-o la ușile diferitelor supermarketuri și o luau noaptea. Această situație a durat până când victima a împlinit vârsta majoratului”, spun procurorii. Fapta cea mai oribilă a avut loc iunie 2018, când inculpatul „a spus insistent și repetat” fiicei sale, care era încă minoră, „că dorește să întrețină relații sexuale cu ea, exprimând că dacă nu ar fi de acord, el s-ar sinucide”, mai arată procurorii.

2. -imagine fara descriere- (spania--parinti-romani--condamnati-la-ani-grei-de-inchisoare-ce-orori-le-au-putut-face-fetitelor-lor-2.jpg)

FOTO ILUSTRATIV. Sursa: pexels.com @cottonbro studio

Victima nu a vrut să accepte pretențiile sexuale ale tatălui ei, dar a fost nevoită să facă acest lucru în mod repetat în lunile iunie și iulie 2018. Abuzul s-a produs în mașină, pe diferite terenuri virane și o dată în locuința familiei.

O nouă crimă zguduie Spania. Un român ar fi lăsat-o fără viață pe Marina, pe marginea unui drum

 

Părinții români nu au voie să se apropie de fata lor

 

Pe lângă pedepsele cu închisoarea, judecătorii spanioli au mai dispus ca pentru infracțiunea continuată de abuz sexual cu circumstanța agravantă de rudenie, inculpatul să nu poată comunica sau să se apropie de mai puțin de 300 de metri timp de 13 ani de victimă.

Pentru celelalte infracțiuni, atât tatălui, cât și mamei victimei, li se va interzice, de asemenea, să comunice și să vină la 300 de metri de fiica lor timp de patru ani.

Decizia nu este definitivă, se poate face contestație la Curtea Superioară de Justiție Galicia din Spania.

 

----------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel