Peste 2,6 milioane de elevi și preșcolari, reprezentând 90 la sută, vor merge, de luni, la școală în format fizic, a declarat, vineri seara, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Ordinul comun care reglementează cum merg elevii la școală a fost publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri seara, că de luni, 90% dintre elevii și preșcolarii din România, vor merge la școală în format fizic.
„De luni, în România vor putea merge la școală sau la grădiniță peste 2,6 milioane de elevi. 90 la sută din elevii și preșcolarii din România, de luni, vor putea să meargă la școală sau la grădiniță cu prezență fizică. Este vorba de 16.120 de unități de învățământ (școli, grădinițe)”, a spus Sorin Cîmpeanu, la TVR.
Un număr de 1.792 de unități de învățământ vor fi nevoite să rămână în online deoarece funcționează în localități în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie, iar rata de vaccinare este mai mică de 60% în rândul personalului din învățământ, a mai spus Cîmpeanu.
Ministrul Educației a făcut apel ca și în școlile în care învață 10% din copiii României să se poată merge la cursuri cu prezență fizică.
Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, care reglementează cum merg elevii la școallă, a fost publicat, în Monitorul Oficial, vineri seara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News