Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinală la Miami Open, după o victorie în fața Arynei Sabalenka
WhatsApp
Sorana Cîrstea continuă parcursul perfect de la Miami Open, învingând în sferturile de finală pe favorita numărul 2 a turneului, bielorusa Aryna Sabalenka, în două seturi, cu 6-4, 6-4. Cu această victorie, Cîrstea revine în top 50 mondial.
Sorana Cîrstea începe cu o victorie la US Open 2023 - Calificare în Turul Doi

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, după ce a învins-o pe belarusa Arina Sabalenka, numărul doi mondial, cu 6-4, 6-4.

Sorana Cîrstea (32 ani, 74 WTA) a obţinut o victorie spectaculoasă, cea mai importantă a carierei, după o oră şi 25 de minute.

Pentru româncă este a doua semifinală pe care o atinge la un turneu WTA 1.000, după ce în urmă cu zece ani (2013) ajungea în finala turneului de la Toronto.

Sfertfinalistă la Indian Wells, Cîrstea s-a impus în faţa campioanei de la Australian Open în două seturi, pe care le-a controlat în cea mai mare parte a timpului. Românca a început cu break, dar a fost egalată, 4-4, pentru ca imediat să câştige din nou contra serviciului, iar apoi să se impună cu 6-4 în primul set. Cîrstea a început cu break şi setul secund, a avut 2-0, dar apoi a pierdut trei ghemuri consecutive. La 3-3, Sorana a reuşit un nou break şi a fructificat acest avantaj, câştigând setul cu 6-4.

Fiecare jucătoare a totalizat 7 aşi, Cîrstea a făcut două duble greşeli, iar Sabalenka 6.

Acesta a fost primul duel dintre cele două, Sabalenka venind după 20 de victorii în 22 de partide în 2023. La Miami Open, Cîrstea nu a pierdut niciun set până acum, eliminându-le pe rând pe Fernanda Contreras Gomez (Mexic), Caroline Garcia (Franţa, numărul patru mondial), Karolina Muchova (Cehia), Marketa Vondrousova (Cehia) şi Arina Sabalenka (Belarus, numărul doi mondial).

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 352.635 de dolari şi 390 de puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe învingătoarea dintre cehoaica Petra Kvitova şi rusoaica Ekaterina Alexandrova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
pixel