În data de 08.12.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă, a informat Poliţia de Frontieră
Astfel, în jurul orei 21.30, în apropierea unei parcări situate în zona localității Izvin, județul Timiș, poliţiştii de frontieră au observat şi monitorizat un grup numeros de persoane, cetățeni străini, care s-a urcat în remorca unei autoutilitare înmatriculată în România.
Ulterior, şoferul autoutilitarei s-a deplasat pe autostrada A1, în direcția punctului de frontieră Nădlac, fiind oprit la Km 508 de către echipajele poliției de frontieră, şi apoi escortat, împreuna cu mijlocul de transport, la sediul poliției de frontieră, pentru un control amănunțit și cercetări.
În urma verificărilor, s-a constatat că în interiorul vehiculului erau 26 de cetățeni din India, Pakistan şi Afganistan, posesori ai unor documente temporare de identitate emise de autorităţile române pentru solicitanţii de azil.
În urma acţiunii, poliţiştii de frontieră l-au reţinut pe șoferul autoutilitarei, un cetățean român în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza județului Argeș.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, iar cetăţeanul român care a sprijinit grupul de migranţi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
În urmă cu câteva zile, autorităţile de frontieră au descoperit 26 de migranţi care au încercat să iasă ilegal din România, ascunşi într-un camion încărcat cu frigidere, verificat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, în timp ce alţi zece cetăţeni străini au fost opriţi din drumul lor pe jos către ţara vecină
Camionul în care se aflau migranţii era condus de un român, care transporta frigiderele în Italia.
"În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 26 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din 15 cetăţeni din India, opt din Afganistan şi trei din Pakistan, majoritatea solicitanţi de azil în România", a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad.
Ceilalţi migranţi au fost prinşi în zona localităţii Vărşand, la aproximativ 800 de metri de linia de frontieră. Sunt zece persoane care mergeau pe jos spre graniţă, în urma verificărilor stabilindu-se că sunt din Afganistan şi aveau depuse acte prin care solicitau azil în ţara noastră.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News