„Fără lideri de sindicat membri de partid! Am depus proiectul legislativ ce reglementează interdicția liderilor sindicatelor și patronatelor de a fi membri în partide politice. Inspirat de greva ilegală de la STB, din luna ianuarie, proiectul abordează o problemă sistemică a României, cauzată de interesele financiare și politice care se regăsesc în jurul sindicatelor din majoritatea companiilor de stat românești. Diverși lideri sindicali sunt sau au fost aleși locali sau parlamentari ai diverselor partide, continuând nestingheriți activitatea în asociațiile sindicale și amestecând, inevitabil, interesele membrilor de sindicat cu agenda politică”, anunță Sebastian Burduja.
În opinia sa, conflictul de interese este mai mult decât evident: aceeași persoană nu poate să facă și politică de partid, ca membru sau ca ales public, și să reprezinte și interesele partenerilor sociali.
„Propunerea mea legislativă scoate în afara legii astfel de situații, atât pentru conducerile sindicatelor, cât și pentru conducerile patronatelor. Propunerea a fost semnată de aproximativ 30 de colegi, dar am primit foarte multe reacții pozitive și sper ca acestea să se reflecte în votul din comisii și din plen. Este o chestiune de normalitate, necesară în orice democrație funcțională. Rolul partenerilor sociali este vital, dar aceștia trebuie să rămână fideli intereselor celor pe care îi reprezintă, nu intereselor politicianiste de moment. E timpul să facem ceea ce trebuie”, conchide Burduja.
Angajații Societății de Transport București au intrat în ianuarie în grevă spontană. Protestul a fost condus de Vasile Petrariu, lider al angajaților din STB și consilier general PSD. Ulterior, Petrariu a demisionat din CGMB, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News