Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Simona Halep se simte neîndreptățită după tratamentul diferit în cazul de dopaj al lui Sinner. „Nu este corect”
WhatsApp
Simona Halep a criticat public tratamentul diferit aplicat de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) în cazul de doping al italianului Jannik Sinner comparativ cu cazul său, afirmând că evaluările nu au fost corecte și că speră ca, în viitor, toți sportivii să fie tratați egal. 

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că modul în care Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a judecat cazul de doping al italianului Jannik Sinner a fost diferit faţă de modul în care a fost evaluată situaţia sa, subliniind că nu consideră că a fost corect.

"Nu doar simt, chiar s-a tratat diferit cazul lui Sinner. Toată lumea a putut să vadă. Nu am nimic cu Sinner, chiar cred că poate fi o contaminare. Am trecut prin asta, ştiu cât de greu este şi cât de urât este şi ce se poate întâmpla. Dar modul lui de judecată a fost diferit faţă de al meu şi nu a fost corect nici faţă de mine, nici faţă de ceilalţi sportivi care au trecut prin acest infern acum doi ani. Atunci cred că am fost vreo 3-4 jucători cu aceeaşi situaţie. Sper ca în viitor să se judece la fel, indiferent că eşti numărul 1 sau numărul 200 mondial trebuie să fii tratat la fel", a afirmat Halep, prezentă la tragerea la sorţi a tabloului turneului Ţiriac Foundation Trophy 2024 de la Bucureşti.

Halep, care a ispăşit o suspendare de 9 luni, redusă de la 4 ani, în urma unei testări pozitive la roxadustat, a menţionat că jucătorii tineri trebuie să fie foarte atenţi cu ceea ce consumă.

"Tinerilor le spun să facă aşa cum am făcut şi eu. Pentru că am fost foarte atentă întotdeauna, nu am luat nimic fără să mă asigur că e corect, bun şi curat. Dar a fost o greşeală, echipa mea mi-a dat aceste suplimente, probabil că responsabilitatea trebuia să fie a mea, să mă duc eu la laborator, dar nu cred că se duce niciun sportiv la laborator să le testeze. Pe cutia suplimentului nu scria că există vreo substanţă interzisă... Chiar îmi doresc să nu mai treacă nimeni prin aşa ceva pentru că a fost foarte urât şi foarte greu emoţional. E un subiect pe care vreau să-l las în urmă, am viaţa înainte şi sper să revin pe teren. Pentru nu ştiu cât timp, dar îmi doresc să revin", a precizat ea.

Italianul Jannik Sinner a fost găsit nevinovat după cele controale antidoping pozitive 

 

În prezent accidentată la genunchi, Simona Halep speră să revină în circuitul WTA la finalul lunii octombrie: "E greu să spun acum când revin, pentru că încă sunt în recuperare cu genunchiul. Dar bănuiesc că la sfârşit de octombrie o să merg să joc un turneu în Hong Kong. Mi-aş dori tare mult, îmi e dor, simt lipsa competiţiei şi sper să fiu sănătoasă şi aptă să joc. Ăsta este planul".

Italianul Jannik Sinner, numărul unu mondial al tenisului masculin, a fost găsit nevinovat de comiterea oricărei greşeli sau neglijenţe de un tribunal independent, după ce a fost depistat pozitiv la două controale antidoping în luna martie, a anunţat Autoritatea Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA).

Un tribunal independent a acceptat explicaţia lui Sinner conform căreia contaminarea cu o substanţă interzisă, clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale a aplicat un spray fără prescripţie medicală pentru a trata o rană uşoară la începutul acestui an, a indicat ITIA într-un comunicat.

"Acest membru al echipei a aplicat spray-ul între 5 şi 13 martie, perioadă în care ei i-au oferit de asemenea masaje zilnice şi terapie sportivă lui Sinner, ceea ce a dus la o contaminare transdermică involuntară. După fiecare test pozitiv a fost dictată o suspendare provizorie. De fiecare dată, Sinner a contestat cu succes suspendarea provizorie şi astfel a putut continua să joace", se arată într-un comunicat al ITIA relatat de Agerpres. 

----------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel