Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Simona Halep, în sferturi la Birmingham. Va juca împotriva lui Katie Boulter 
WhatsApp
Simona Halep are deocamdată un parcurs bun la turneul pe iarbă de la Birmingham, care îl precede pe cel de la Wimbledon. 

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală ale turneului WTA 250 pe iarbă de la Birmingham (Anglia), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, miercuri, după ce a dispus de britanica Harriet Dart cu 6-3, 6-2.

Halep (30 de ani, 20 WTA), a doua favorită, a avut nevoie de doar 62 de minute pentru a obţine victoria.

Simona Halep, campioană la Wimbledon în 2019, o învinsese pe Dart (25 ani, 106 WTA) şi în singurul lor meci anterior, în 2020 la Australian Open, în turul secund, cu 6-2, 6-4.

Dart, care a încheiat cu un as şi 5 duble greşeli, a început bine şi a condus cu 2-0, dar apoi a pierdut următoarele cinci ghemuri, Halep câştigând cu 6-3. Dart a condus şi în actul secund, cu 1-0 şi 2-1, după care Simona (5 aşi şi o dublă greşeală) a legat cinci ghemuri la rând, câştigând cu 6-2.

Halep şi-a asigurat un cec de 6.200 de dolari şi 60 de puncte WTA, urmând să joace în sferturi contra altei britanice, Katie Boulter, care a dispus cu 7-6 (5), 6-1 de Caroline Garcia (Franţa). Acesta va fi primul duel dintre Halep şi Boulter (25 ani, 141 WTA).

Tot miercuri, Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi, după 6-1, 6-1 cu sârboaica Aleksandra Krunic.

Joi, în optimi, Gabriela Ruse va evolua contra chinezoaicei Shuai Zhang, cap de serie numărul opt.

La dublu a fost învinsă

 

Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Simona Halep şi croata Donna Vekic a fost învinsă de cuplul Latisha Chan (Taiwan)/Samantha Stosur (Australia), cu 6-3, 7-6 (7), marţi, în prima rundă a probei de dublu din cadrul turneului de tenis pe iarbă de la Birmingham (WTA 250), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari.

Halep şi Vekic s-au înclinat după o oră şi 20 de minute de joc.

În primul set, echilibrul s-a rupt la 3-3, Chan şi Stosur impunându-se cu 6-3. În actul secund, Halep şi Vekic au ratat trei mingi de set la 5-4, au fost egalate şi s-a ajuns în tiebreak, unde cuplul Halep/Vekic a irosit alte trei mingi de set (la 6-3), cedând cu 7-9.

La dublu vor evolua şi româncele Monica Niculescu şi Gabriela Ruse, care vor primi replica perechii Vivian Heisen (Germania)/Samantha Murray Sharan (Marea Britanie), miercuri, în primul tur.

Halep şi Vekic vor fi recompensate cu un cec de 1.800 de dolari şi un punct WTA la dublu.

Halep va juca în optimi la simplu contra britanicei Harriet Dart.

 

G Ad:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Sport Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCNews.ro
01 iul, 00:07
DCMedical.ro
30 iun, 20:44
DCBusiness.ro
30 iun, 22:18
DefenseRomania.ro
28 iun, 19:28
DCBusiness.ro
30 iun, 22:18
DefenseRomania.ro
28 iun, 19:28
DCNews.ro
01 iul, 00:07
DCMedical.ro
30 iun, 20:44
Spectacola.ro
30 iun, 23:27
Spectacola.ro
30 iun, 23:27
RadioDCNews.ro
30 iun, 15:46
RadioDCNews.ro
30 iun, 15:46
Astrosens.ro
30 iun, 14:01
Astrosens.ro
30 iun, 14:01