Potrivit primelor informații un șofer care a trecut pe lângă un container de haine second hand de lângă parcul Mariannenpark din Rommerskirchen a observat că două picioare de om atârnau acolo. A dat alarma, iar autoritățile ajunse la fața locului au constatat că bărbatul era decedat.
Pompierii au tăiat apoi containerul pentru a scoate corpul neînsuflețit al românului din interior. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru bărbat, declarând decesul acestuia.
Polițiștii susțin că bărbatul este cetățean român, rezident în Köln. S-a deschis o anchetă pentru a se investiga acum dacă a fost un accident tragic sau o crimă.
Vezi și
În luna mai a acestui an, Mihai, un moldovean de 29 de ani din Italia, a sfârșit în același mod. A murit sufocat după ce și-a băgat capul în containerul pentru haine la Fincantieri. Băiatul nu era un om al străzii, ci un cap de familie, un om muncitor.
Polițiștii au identificat victima tragicului accident, iar anchetatorii au căutat să înțeleagă ce căuta tânărul în container: avea un loc de muncă și o casă, deși a fost descris de mulți drept un tânăr singuratic. Cu siguranță, însă, nu este o persoană fără adăpost, cum s-a crezut în primă instanță.
-----------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din Germania, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:
-> https://chat.whatsapp.com/IsdGvKkdEY4JJhueZBrtNW
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News