Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Şeful NATO îi cheamă pe europeni să mărească producţia de arme
WhatsApp
Secretarul general al NATO i-a chemat pe europeni să-şi mărească producţia de arme pentru a creşte livrările către Ucraina şi preveni o confruntare cu Moscova 'care ar putea dura zeci de ani', într-un interviu acordat sâmbătă presei germane şi citat de France Presse.

La mai puţin de o săptămână înainte de reuniunea miniştrilor apărării din NATO la Bruxelles pe 15-16 februarie, Jens Stoltenberg a insistat că 'trebuie să ne reconstruim şi să dezvoltăm mai rapid baza industrială, pentru a creşte livrările către Ucraina şi a reconstitui propriile stocuri'.

'Aceasta înseamnă trecerea de la producţia lentă în timp de pace la producţia rapidă de perioadă de conflict', a declarat Stoltenberg ziarului duminical german Welt am Sonntag, titrează Agerpres.

'Nu există nicio ameninţare militară iminentă împotriva unui aliat' din NATO. 'În acelaşi timp, Kremlinul rosteşte în mod regulat ameninţări la adresa unor ţări NATO', a remarcat Stoltenberg. Subliniind că invazia Ucrainei de către Rusia în urmă cu aproape doi ani a arătat că 'pacea în Europa nu este dobândită', el a insistat asupra importanţei protejării ţărilor Alianţei.

'Atât timp cât investim în securitatea noastră şi rămânem uniţi, vom continua să descurajăm agresiunea', a spus el. 'NATO nu caută război cu Rusia, dar trebuie să ne pregătim pentru o confruntare care ar putea dura zeci de ani', a avertizat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel