Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Se cere DEMITEREA lui Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea Britanie: „A făcut parte din FSN, strămoşul PSD”
WhatsApp
Grupul civic Reset solicită președintelui Klaus Iohannis demiterea ambasadorului României în Marea Britanie, Dan Mihalache, căruia îi impută mai multe aspecte.

Grupul civic Reset, cunoscut prin protestele organizate împotriva PSD, îi cere președintelui Klaus Iohannis printr-o scrisoare deschisă să îl demită pe ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache. Membrii grupului Reset protestează față de faptul că Mihalache, fost membru FSN, le-a cerut tuturor partidelor să o susțină în Parlamentul European pe Rovana Plumb, candidata României pentru postul de comisar european.

Totodoată, în scrisoarea deschisă trimisă preşedintelui Klaus Iohannis, asociația Reset apreciează că parcursul profesional şi politic al lui Dan Mihalache este ”presărat cu importante apostazii politice şi ideologice: a făcut parte din FSN, strămoşul PSD şi urmaşul de seamă a Partidului Comunist, iar când nu a mai prins locuri pe listă a fost recuperat de către PNL, pentru a deveni apoi consilierul Preşedintelui Iohannis”.

„Nu este prima dată când Dan Mihalache face declarații nepotrivite pentru funcția pe care o deține. Parcursul său profesional și politic este presărat cu importante apostazii politice și ideologice: a făcut parte din FSN, strămoșul PSD și urmașul de seamă a Partidului Comunist, iar când nu a mai prins locuri pe listă a fost recuperat de către PNL, pentru a deveni apoi consilierul Președintelui Iohannis. Din această poziție, a făcut declarații care l-au forțat pe președintele Klaus Iohannis să renunțe la serviciile sale de consilier“, reclamă inițiatorii demersului pe pagina de Facebook a grupului Civic Reset.

Totdată ei spun că ambasadorul României în Marea Britanie ar fi contribuit la criza de imagine și de încredere a instituțiilor din România. „Ajuns ambasador al României în Regatul Unit, acesta nu și-a uitat vechii prieteni de partid, printre care Rovana Plumb, căreia s-a gândit să îi facă puțin lobby în contextul nominalizării acesteia pentru funcția de comisar european. Numai că Statutul corpului diplomatic interzice „manifestarea în public a convingerilor politice și […] propaganda prin orice alte mijloace sau alte activități în favoarea unui candidat independent pentru funcții publice, conform Legii 269/2003.


Dl Președinte are acum ocazia de a lua o poziție fermă și fără echivoc față de anumite comportamente și atitudini discutabile ale unor persoane cu funcții publice care au „contribuit” la criza de imagine și de încredere a celor mai importante instituții din statul român“, se mai arată pe pagina de Facebook a grupului Civic Reset.

 

Redăm integral scrisoarea deschisă a Grupului Civic Reset

 

”Domnule Preşedinte Klaus Werner Iohannis,

A fi comisar European nu e un concurs de competenţe sau aptitudini. Competenţele sunt asigurate de comisie, important la nominalizare e ca acel comisar să aibă o viziune. E o chestiune de negociere politică care se poartă la nivelul statelor. De aceea aş recomanda tuturor partidelor să extragă această chestiune din disputa politică internă şi să susţină comisarul desemnat din partea României. Nu are rost să ne facem de râs contestându-l pe cel care ne va reprezenta în Comisia Europeană.”

Dincolo de faptul că un diplomat exclude criteriile competenţei şi profesionalismului, necesare postului de comisar european, care pot reprezenta o garanţie a creării unei bune imagini a României în Uniunea Europeană şi în lume, grupul civic Reset consideră că declaraţia dlui ambasador are vădite conotaţii politice, fapt care încalcă legea 269/17 iunie 2003 privind statutul Corpului Diplomatic şi consular al României.

Un ambasador nu are dreptul să-şi prezinte public opţiunile politice şi nici să susţină un candidat numit politic pentru o funcţie publică. Un ambasador trebuie să reprezinte un model de conduită exemplară şi de respectare a regulilor. Intervenţia sa într-o dezbatere publică de numire a dnei Rovana Plumb în funcţia de comisar european pentru Transport din partea României este total neavenită, în condiţiile în care este vorba de o propunere politică.
Declaraţiile dlui ambasador intră sub incidenţa mai multor articole din legea 269/17 iunie 2003 privind statutul Corpului Diplomatic şi consular al României:

SECŢIUNEA a 2-a. Obligaţiile membrilor Corpului diplomatic şi consular al României
Art. 33: - Membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cu excepţia ministrului afacerilor externe, a secretarilor de stat şi a subsecretarilor de stat, au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la manifestarea în public a convingerilor lor politice.

Precum şi:

CAPITOLUL VI: Incompatibilităţi şi interdicţii
Art. 50. - (1) Membrilor Corpului diplomatic şi consular al României le este interzis:
b) să desfăşoare propagandă prin orice alte mijloace sau alte activităţi în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcţii publice.

De asemenea, conform art. 51, nerespectarea art. 50 (1) atrage după sine „încetarea calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular al României”.

În lumina celor de mai sus, grupul civic Reset vă solicita, dle Preşedinte Klaus Iohannis, retragerea ambasadorului României în Regatul Unit, pentru afirmaţii care exced cu mult atribuţiile unui membru al Corpului diplomatic. România are nevoie în funcţii publice de oameni care înţeleg importanţa şi responsabilităţile care sunt ataşate unei funcţii. Indiferent care ar fi motivele pentru care dl Mihalache a ales să solicite public partidelor politice susţinerea dnei Rovana Plumb, demnitatea pe care o ocupă acesta îi impune un anumit comportament şi o neutralitate faţă de orice aspect legat de politică”, scrie Grupul civic Reset.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel