Totul a pornit după ce Cristiano Ronaldo a fost protagonistul unor momente uluitoare la derby-ul dintre Al-Hilal și Al-Nassr, disputat marți, 18 aprilie, scor 2-0. Mai întâi, la o fază petrecută în meci, Cristiano Ronaldo l-a luat de gât şi la trântit la pământ pe Gustavo Cuellar, printr-o mişcare de wrestling, relatează Știrile PRO TV. Apoi, după fluierul final, starul lui Al-Nassr a făcut gesturi obscene către fanii echipei rivale, în momentul în care se îndrepta spre tunelul de la vestiare.
Cristiano Ronaldo le-a răspuns astfel suporterilor lui Al-Hilal, care scandau ”Messi, Messi”.
Aceste gesturi l-ar putea costa scump pe starului celor de la Al-Nassr.
Nouf Bint Ahmed, un avocat saudit specializat în drept comercial internaţional, a anunțat că va depune o plângere la Parchet, deoarece aceste gesturi sunt considerate infracţiune în Arabia Saudită:
„Nu urmăresc sport. Chiar dacă fanii lui Al-Hilal l-au provocat pe Cristiano, el n-a ştiut să le răspundă. Comportamentul lui reprezintă o infracţiune.
Este o indecenţă publică şi se numără printre infracţiunile care necesită arestare şi deportare, dacă sunt comise de un străin.
Vom depune plângere la parchet în acest sens”, a scris avocatul pe contul său de Twitter.
#الهلال_النصر
— Prof. Nouf Bint Ahmed (@NoufPoet) April 18, 2023
لست متابعة للشأن الرياضي
حتى ولو استفز جمهور الهلال #رونالدو
لم يوفّق في الرد عليهم
السلوك الصادر من #رونالدو يعتبر جريمة
فعل فاضح علني وهي من الجرائم المستوجبة
للتوقيف ، والإبعاد ( الترحيل ) إذا وقعت من أجنبي
لذا
سنتقدم بعريضة للنيابة العامة بهذا الشأن pic.twitter.com/qnyDJZJKS0
Ulterior, Nouf Bint Ahmed a revenit şi a precizat că a înregistrat oficial plângerea împotriva lui CR7.
Conform publicației spaniole Marca, care îl citează pe un jurnalist saudit, cei de la Al Nassr susţin că Ronaldo a făcut acele gesturi pentru că „a primit o lovitură în timpul meciului” în zona organelor genitale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News