Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Scrisoarea disperată a unui italian de 56 de ani care nu-și găsește de muncă: "Am trimis mii de CV-uri"
WhatsApp
Un italian de 56 de ani a trimis o scrisoare unui cotidian prin care se plânge că nu-l mai angajează nimeni. 
sursa foto: Freepik

Italianul povestește că problemele cu angajarea au început de la vârsta de 40 de ani. Acum, după ce a trecut de 50 lucrurile sunt chiar mai grave: a trimis mii de CV-uri la foarte multe companii și nici măcar una din ele nu l-a chemat pentru un interviu.

Iată scrisoarea trimisă de italian: 

"Sunt un șomer de 56 de ani, de când am împlinit 40 de ani am început să am probleme serioase de reintegrare în câmpul muncii. Poate am ghinion... După perioade lungi de inactivitate am lucrat câteva luni. Problema este că după ce încep munca nicio firmă nu îmi oferă posibilitatea de a-mi face un contract pe o perioadă nedeterminată. De ceva vreme, situația a devenit și mai dramatică. Am trimis mii și mii de CV-uri, în toate sectoarele și nu am primit nici măcar un răspuns. Nici măcar nu m-au chemat la un interviu. 

Așa că cineva să-mi explice ce ar trebui să facă o persoană de peste 40-50-60 de ani... Nu este vorba doar de a asigura pâinea familiei, este și o chestiune de demnitate. Nu pot primi ajutor de șomaj pentru că am mai primit în trecut și lunile de muncă pe care am reușit să le acumulez nu sunt suficiente.

Nu vreau să fiu susținut de stat, este deprimant, dar ar trebui aplicate politici pentru șomajul de urgență la bătrânețe," scrie bărbatul în scrisoarea trimisă publicației fan24page.it. 

Italia are probleme privind dezvoltarea inegală a regiunilor: dacă în nord sunt salarii foarte mari, în sudul țării sunt situații în care nu se câștigă nici mâcar la jumătate față de zona dezvoltată a țării. De fiecare dată când s-a încercat introducerea unui salariu minim pe economie, procedurile au fost blocate, patronii protestând vehement. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel