Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Scoţia a depăşit pragul de 10.000 de decese asociate COVID-19
WhatsApp
Scoția a înregistrat peste 10.000 de decese de la începutul pandemiei și până acum. 
Fotografie creată de Miguel Á. Padriñán, de la Pexels

Peste 10.000 de persoane au murit în Scoţia după ce au contractat COVID-19, potrivit ultimelor date oficiale, relatează dpa, scrie Agerpres. 

Scoţia a înregistrat 41 de decese asociate COVID-19 şi 9.910 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, conform datelor publicate vineri de guvernul scoţian.

Astfel, numărul total al deceselor a ajuns la 10.038 pe teritoriul scoţian.

Omicron pare să "decelereze"



Ministrul Sănătăţii din Scoţia, Humza Yousaf, a declarat că valul de coronavirus provocat de varianta Omicron pare să "decelereze", deşi a subliniat că sunt necesare mai multe date pentru un răspuns definitiv.

Un număr de 1.544 de persoane se aflau joi internate cu COVID-19, în scădere cu 16 faţă de ziua precedentă, dintre care 50 la terapie intensivă.

Situația Covid-19 în România 

 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.884 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 99 mai mult decât în ziua anterioară. 1.047 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 59.180 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 13.01.2022 (10:00) – 14.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 30 de decese (17 bărbați și 13 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Sălaj, Suceava, Vrancea.

Dintre cele 30 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel