Abel Muntean a luat 10 ani de închisoare pentru răpirea adolescentei din faţa unui club de noapte şi pentru că ar fi batjocorit-o de două ori pe fată. Conform BBC Online, citat de Observator, Raul Novac a luat 5 ani de închisoare pentru că a batjocorit-o pe adolescentă şi încă doi ani şi trei luni de închisoare pentru că, în perioada în care era cercetat sub control judiciar, a părăsit Scoţia deşi avea interdicţie.
Novac s-a întors în România, la cei trei copii ai săi, iar apoi a fost pus sub urmărire atât în România, cât şi în Irlanda, înainte de a fi capturat din nou.
Întreaga poveste s-a petrecut în noaptea de Anul Nou 2016/2017 şi în prima zi a anului 2017.
Abel Muntean se afla la volanul unui autoturism în faţa unui club de noapte din Kirkcaldy, Scoţia, unde avea loc o petrecere de Anul Nou.
La un moment dat, victima a ieşit din local şi a fost abordată de Muntean, care a asigurat-o că este şofer de taxi.
Muntean i-a promis fetei că o duce acasă dar, profitând de faptul că tânăra se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a dezbrăcat-o şi a început să profite de ea chiar pe bancheta din spate a autoturismului.
Ulterior, Abel Muntean a condus-o pe fată la casa unde locuia Raul Novac iar acolo cei doi au continuat să profite de adolescentă.
Românii au negat în permanenţă acuzaţiile susţinând că tânăra şi-a dat acceptul pentru a întreţine relaţii amoroase cu ei.
În schimb, magistraţii au fost oripilaţi de comportamentul românilor şi i-au acuzat că i-au provocat tinerei traume greu de depăşit.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News