Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Scandal într-un autobuz din București: Adolescentă amenințată cu bătaia de o femeie pentru că este „prea dezbrăcată”
WhatsApp
O elevă de liceu care se îndrepta spre liceu a fost amenințată de o femeie în autobuz pentru că, în percepția ei, nu era îmbrăcată corespunzător și era „prea dezbrăcată”.
Scandal într-un autobuz din București: Adolescentă amenințată cu bătaia de o bătrână pentru că este „prea dezbrăcată” / Foto: TikTok

O tânără din București a făcut publică o filmare pe TikTok, în care o doamnă în vârstă o ceartă agresiv pentru modul în care era îmbrăcată. Aflată într-o stare de panică, fata a început să o filmeze pe femeie pentru a avea dovezi în caz că s-ar fi întâmplat ceva mai grav. Deși adolescenta a fost apărată de alte femei din autobuz, doamna respectivă nu a încetat scandalul până în momentul în care a coborât din autobuz.

 

Iată povestea adolescentei

 

„Mă duceam liniștită la liceu ca orice elev bucureștean care face o oră până la liceu. M-am suit inițial în autobuz ca să ajung la metrou la Unirii. M-am îmbrăcat într-un maiou, care nu îmi expunea nimic și într-o pereche de pantaloni, care erau pur și simplu largi-normali (fiind 25 de grade afară și în sala de clasă se face și mai cald). M-am suit la stația mea, m-am pus frumos unde era loc, mi-am dat ghiozdanul jos și îl țineam la picioare și pur și simplu stăteam liniștită și ascultam muzică.

Din stânga mea, văd o doamnă (cu mască și de altfel ținea masca sub nas, logic, e foarte eficientă așa) care, aproape suită pe scaunul din fața ei, se tot uita stânga-dreapta și urât la mine. În capul meu m-am gândit: „Eh, sunt paranoică. Probabil doar nu știe drumul și vrea să vadă pe unde merge autobuzul”. Dar ghiciți ce: când mai aveam o stație până la destinație (de altfel e o stație unde coboară mulți oameni, deci autobuzul era destul de gol) aud cum strigă cineva: „Nu îți e rușine să mergi așa îmbrăcată?”.

Mă uit stânga-dreapta și îmi dau seama că este vorba despre mine, îmi dau jos căștile, rămân fără cuvinte pentru situația penibilă în care se află doamna și aud iar că „umblu dezbrăcată” și „nu îți e rușine?”. Automat, eu, crescută că hainele nu mă definesc ca om și știind că eram îmbrăcată adecvat pentru o zi călduroasă și în contextul în care eram, am zis că „nu, nu îmi este rușine”. Ceva din doamnă s-a activat și mai tare și a zis că vine și mă bate. Oarecum panicată de situație, nu am știut ce să fac mai bun decât să scot telefonul și să încep să filmez și să îi spun că sunt minoră.

Am decis să fac filmarea publică pentru a aduce awareness situației. Dragele mele, mai nou nu trebuie să vă fie frică doar de bărbații libidinoși, ci și de persoanele de genul. Dar nu uitați, la finalul zilei sunteți libere să vă îmbrăcați cum vreți. Simțiți-vă comod în propria piele și nu vă lăsați călcate în picioare de asemenea persoane!!! Mulțumesc tuturor persoanelor din autobuz care mi-au luat apărarea.”, scrie în descrierea clipului postat minora.

 

Amenințările și jignirile primite din partea doamnei

 

„Uite oameni bătrâni care se uită la tine, nu îți este rușine? Trebuie să mă uit la tine la .... Toată lumea este îmbrăcată numai tu ești despuiată. Cară-te de aici că te și bat.”, spune femeia în vârstă tânăra din autobuz.

„Treaba ei cum se îmbracă doamnă. Fiecare cu generația lui.”, intervine o doamnă din autobuz.

„Sunt în maiou, nici măcar nu am decolteu.”, se apără minora.

„Îmbracă-te! Toate umblați așa. Și bretelele alea sunt murdare. Umblă în chiloți, nu le-ați văzut pe stradă? Nu vă e rușine? Nerușinatelor!”, insistă femeia. 

„Concepția asta e de pe timpul lui Ceașcă”, se mai aude în fundal în autobuz de la doamnele care i-au luat apărarea fetei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel