Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3.30, un echipaj din cadrul Sectorului Poliței de Frontieră Petea, aflat în misiune, pe direcția localității Bercu Nou, a observat la 50 de metri de frontieră un autoturism de teren în mişcare, fără plăcuțe de înmatriculare.
Polițiștii au folosit semnalele acustice și luminoase pentru oprirea mașinii, însă șoferul și-a continuat drumul, iar oamenii legii au pornit în urmărirea autoturismului.
„La scurt timp, autoturismul a fost oprit, în el aflându-se cinci bărbați, care, la solicitarea poliţiştilor de frontieră de a se legitima, au devenit recalcitranți și unul dintre ei l-a lovit în zona capului pe un lucrător de-al nostru cu un obiect contondent”, se arată în comunicat.
Cei cinci bărbați au fugit apoi în pădure, iar polițiștii au tras 12 focuri de armă și i-au rănit pe doi dintre fugari.
„S-a procedat la somarea persoanelor prin voce însă nici de această dată acestea nu s-au supus, fapt pentru care au fost executate șase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.Cei cinci bărbați au fugit înspre pădurea din apropiere pentru a se ascunde, moment în care, pentru reţinerea lor, au fost executate șase focuri de armă pe direcția de deplasare a fugarilor, în urma cărora două persoane au fost rănite”, au transmis polițiștii de frontieră, potrivit Mediafax.
Imediat s-a declanșat o acțiune la care au participat mai multe echipaje ale poliției de frontieră, reușindu-se găsirea și reținerea celor cinci bărbați în pădure.
Cei doi răniți, dar și polițistul agresat au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Județean Satu Mare, în stare conștientă și stabilă, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Potrivit polițiștilor, cei cinci bărbați sunt cercetați pentru ultraj, cazul fiind preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News