Garda Civilă a reușit să aducă în arest șase persoane de naționalitate română, cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, bănuite că ar fi comis două infracțiuni de furt. Este vorba de furtul unei cantități totale de 1.096 de kg de măsline provenite din două plantații diferite.
Primul incident a avut loc în Salar, când infractorii au pătruns în livada de măslini cu un minivan. În momentul în care au fost prinși de paznicul plantației, românii au fugit în grabă. Ghinionul face că nu au fost suficienți de rapizi, astfel paznicul a putut reține tipul vehiculului și numărul de înmatriculare al acestuia.
Polițiștii au intervenit rapid și au reușit să intercepteze vehiculului chiar înainte ca acesta să intre pe autostrada A-92. În urma controlului, agenții au constatat că cei trei ocupanți, toți de naționalitate română, transportau 450 de kilograme de măsline furate.
Fructele au fost recuperate și depozitate într-o moară de ulei din orașul Salar, în timp ce cei trei suspecți au fost anchetați pentru infracțiunea de furt.
Polițiștii au sesizat că înainte de primul incident, alți trei români au fost implicați în furtul a 640 de kilograme de măsline de la o livadă din Moraleda de Zafayona. Aceștia au vândut ulterior marfa furată într-un punct cunoscut de cumpărare de măsline din Pinos Puente.
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:
-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News