Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Salvare DRAMATICĂ pentru un ROMÂN în SUA: A căzut în apa ÎNGHEȚATĂ de pe o navă în apropiere de California
WhatsApp
Un marinar român căzut de pe o navă tip cargo în apropierea unui port din SUA a fost salvat de câțiva pescari. Bărbatul era la un pas de șoc hipotermic.

Pentru un bărbat român care a căzut de pe o navă tip cargo în apropiere de portul Oakland din California (SUA), salvarea a venit de la șase bărbați plecați în week-end la pescuit. Aceștia or avea acum de povesti mai mult decât o simplă aventură pescărească.

Duminică, în timp ce cei șase bărbați de pe o barcă charter se aflau la pescuit, au salvat de la moarte sigură un bărbat român. Acesta a căzut în apa aproape înghețată de  pe o navă tip cargo care era în rada portului Oakland din California. Bărbatul purta o vestă de salvare, ceea ce probabil i-a salvat viața, dar era în apă aproximativ 10-15 minute și devenea hipotermic.

„După o zi de pescuit, am văzut ceva roșu care plutește în apă; ne-am gândit că este un ski-jet", a spus căpitanul Joey Gamez. „Câțiva băieți l-au apucat de aici, i-au aruncat o frânghie. Plutea departe de barca sa", a mai spus acesta. Când l-au întrebat cum a intrat în apă, le-a spus că se află pe una dintre „bărcile alea mari” și a căzut.

(w670)

Echipajul și-a dat seama că a căzut de pe o navă de marfă situată la o distanță de o milă, în apropiere de portul Oakland. Pescarii și-au aruncat hainele pentru a-l încălzi, iar apoi o barcă de salvare mică de pe nava de marfă a apărut pentru a-l recupera, relatează NBC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel