Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sabrina Maneca Voinea, medalie de aur la Cupa Mondială de la Doha
WhatsApp
Sportiva română Sabrina Maneca Voinea a cucerit două medalii de aur, la bârnă şi sol, sâmbătă, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Doha, primul său concurs ca senioară.
Sabrina Maneca Voinea, medalie de aur la Cupa Mondială de la Doha

La 15 ani, campioana europeană de junioare la sărituri s-a impus în finala de la sol cu 13,600 puncte, fiind urmată de japoneza Chiaki Hatakeda, 12,900, şi de australianca Breanna Scott, 12,800, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Gimnastică.

În finala de la bârnă, Sabrina, antrenată de mama sa, Camelia Voinea, şi de Cristian Moldovan, a fost notată cu 13,766, argintul revenind ucrainencei Ana Laşcevska, 13,333, în timp ce bronzul a revenit germancei Emma Leonie Malewski, cu 13,233.

Andrei Muntean s-a clasat pe locul al patrulea la paralele, cu 14,633, fiind la o zecime de medalie. Aur a fost câştigat de ucraineanul Ilia Kovtun (14,966), argintul a fost obţinut de filipinezul Carlos Edriel Yulo (14,933), iar bronz a fost adjudecat de turcul Ferhat Arican (14,733).

Vineri, în prima sa finală, Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 5 la sărituri. Gimnaştii români, care au început sezonul competiţional cu întrecerea din Qatar, au fost însoţiţi de antrenorii Camelia Voinea, Marius Berbecar şi Gerard Speerstra.

La cea de-a 15 ediţie a Cupei Mondiale de la Doha au participat 154 de gimnaşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
pixel