Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
S-au tras focuri de armă la frontiera României
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, acţionând în baza unor informaţii, au organizat, pe data de 26 septembrie, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.
S-au tras focuri de armă la frontiera României. Sursa foto: freepik.com

Pe timpul acţiunii, în jurul orelor 22.45, un echipaj format din poliţişti de frontieră a observat în zona de frontieră, pe direcţia localităţii Bobuleşti, două persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă. În momentul în care acestea au observat patrula Poliţiei de Frontieră, au fugit profitând de întuneric şi vegetaţia abundentă din zonă.

Întrucât persoanele în cauză nu s-au supus somației verbale, au fost executate cinci focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, însă nici de această dată persoanele nu s-au oprit.

S-au dispus măsuri de monitorizare a zonei în vederea identificării și reținerii persoanelor în cauză, iar la scurt timp, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse în vegetaţie, mai multe colete voluminoase, ambalate în folie şi prevăzute cu chingi de transport.

La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete se aflau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 60.000 de ţigarete (3.000 de pachete), în valoare de 37.500 de lei, bunuri ce au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel