Potrivit GUR, soldații nord-coreeni au fost instruiți în tabere din estul Rusiei și au ajuns pe 23 octombrie în zona de luptă. De altfel, o sursă militară ucraineană a confirmat că aproximativ 2.000 de soldați nord-coreeni erau în deplasare spre granița cu Ucraina, iar numărul total al militarilor trimiși de Phenian în Rusia se ridică la aproximativ 12.000. Dintre aceștia, 500 sunt ofițeri și trei generali, iar pregătirea lor se desfășoară în cinci baze militare, sub supravegherea vice-ministrului rus al apărării, Yunus-Bek Yevkurov.
Deși președintele rus Vladimir Putin a evitat să confirme direct prezența militarilor nord-coreeni în Rusia, el nu a negat informațiile când a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă la finalul summitului BRICS din Kazan.
„Imaginile sunt un lucru serios. Dacă există imagini, atunci ele reflectă ceva”, a răspuns Putin, făcând referire la imagini din satelit care arată mișcarea trupelor nord-coreene pe teritoriul rus. În schimb, liderul de la Kremlin a acuzat Occidentul de escaladarea conflictului, menționând ajutorul militar oferit Ucrainei și prezența ofițerilor occidentali care asistă trupele ucrainene.
Reacțiile internaționale nu au întârziat să apară. După ce atât președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât și oficialii sud-coreeni au lansat avertismente cu privire la implicarea soldaților nord-coreeni în război, SUA și NATO au confirmat această informație. Cu toate acestea, Washingtonul a precizat că nu este încă clar dacă trupele nord-coreene vor fi efectiv implicate în luptele din Ucraina sau se vor limita doar la sprijinul oferit în regiunea Kursk.
În același timp, Coreea de Sud, un aliat strategic al Statelor Unite, a anunțat că va reconsidera mai flexibil posibilitatea de a furniza arme Ucrainei, în lumina informațiilor recente. Serviciul Național de Informații sud-coreean a estimat anterior că aproximativ 3.000 de soldați nord-coreeni au fost trimiși în Rusia pentru a fi instruiți și echipați cu armament și uniforme rusești.
Astfel, decizia lui Putin de a apela la sprijinul nord-coreean pare să fie legată direct de luptele care au loc în apropierea frontierei cu Ucraina, unde Rusia încearcă să contracareze avansul ucrainean. Prezența trupelor străine pe teritoriul rus ridică noi întrebări despre intensificarea conflictului și despre modul în care acest lucru ar putea afecta echilibrul de forțe în regiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News