Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
S-a aflat cauza incendiului de la Valencia. Un mic mecanism a dus la incendiul care a făcut scrum tot blocul
WhatsApp
Experții din Spania au o primă ipoteză cu privire la cauza incendiului care a făcut scrum blocul din Valencia. 

O posibilă explicație începe să iasă la iveală în cazul incendiului devastator din Valencia, care a dus la moartea a 10 oameni. Se crede că focul ar fi fost declanșat de mecanismul electric al copertinei de la apartamentul 86, situat la etajul opt, de unde se știe că a izbucnit incendiul.

Deși este doar o ipoteză, aceasta a fost adusă în discuție ieri de surse apropiate echipei de investigație a poliției. Este o explicație logică, dar încă nu este confirmată definitiv, deoarece ancheta judiciară este încă în curs. Cu toate acestea, este cea mai plauzibilă teorie până în acest moment.

Mai mulți locatari au copertine cu motorașe

 

În momentul izbucnirii incendiului, apartamentul în cauză era gol, iar chiriașul se afla afară, astfel că nu a putut interveni la timp. Incendiul a început și s-a răspândit pe terasă, conform imaginilor video din primele momente. Așadar, focul nu a pornit din interiorul locuinței, ci din exterior, iar prima sursă de foc vizibilă a fost copertina electrică.

Nu pare să fi existat vreo eroare umană care să declanșeze incendiul; se pare că a fost o defecțiune electrică, posibil la nivelul motorului copertinei. Chiriașul apartamentului a fost identificat și a declarat că nu a lăsat niciun aparat electric pornit în momentul plecării, conform informațiilor de ieri publicate de ziarul Levante EMV.

Surse din administrația blocului au menționat că mulți locatari au copertine electrice, dar nu s-au confruntat anterior cu probleme similare. Un specialist în analiza incendiilor din cadrul Consorțiului de Pompieri din Valencia a subliniat că, din imaginile disponibile, se pare că incidentul a fost cauzat de o defecțiune electrică începută pe balcon.

Durata investigației pentru a stabili cauza exactă este incertă și depinde de mai mulți factori, inclusiv declarațiile proprietarului sau chiriașului apartamentului, relateză LaVanguardia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel