Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românul care a mințit în Italia ca să obțină 7000 de euro de la stat, iertat de judecător. Motivul pentru care l-a "salvat" magistratul
WhatsApp
Un român care a declarat fals că locuiește de 10 ani în Italia ca să obțină venitul de cetățenie a fost iertat de judecător. 

Cazul unui cetățean român în vârstă de 39 de ani, rezident într-un municipiu din zona Biella, a ajuns miercuri în atenția instanței din localitate. Acesta a fost acuzat că a obținut Venitul de Cetățenie în Italia prin declarații false.

Faptele incriminate datează din decembrie 2020, când bărbatul, la acea vreme în vârstă de 35 de ani, a primit prima tranșă a Venitului de Cetățenie, un ajutor social destinat persoanelor cu dificultăți financiare din Italia. Potrivit procurorilor, pentru a beneficia de această sumă, românul ar fi furnizat informații false despre situația sa familială și rezidențială. El a declarat că locuiește în Italia de cel puțin zece ani și că a avut o rezidență continuă în această țară în ultimii doi ani, criterii obligatorii pentru accesarea acestei prestații sociale.

În urma acestor declarații, bărbatul a beneficiat de Venitul de Cetățenie din decembrie 2020 până în mai 2021, încasând un total de 6.904,68 euro. Ulterior, autoritățile au descoperit nereguli în cererea depusă, iar acesta a pierdut dreptul la ajutor. Mai mult, nu ar fi informat instituțiile despre modificările survenite în veniturile sale, așa cum era obligat prin lege.

Ancheta și rechizitoriul

La 5 iulie 2023, procurorii au formulat oficial acuzațiile împotriva românului. Ancheta efectuată de Guardia di Finanza a scos la iveală faptul că acesta nu avea domiciliul stabil în Italia de zece ani, iar condiția rezidenței continue de doi ani nu era îndeplinită. Mai mult, verificările aprofundate au arătat că bărbatul era practic „invizibil” din punct de vedere fiscal și administrativ. Nu avea afaceri, proprietăți, vehicule sau utilități înregistrate pe numele său. În plus, nu figura în evidențele privind plățile fiscale, de asigurări sociale sau alte obligații legale.

Deși acuzațiile păreau bine fundamentate, instanța a considerat că gravitatea faptelor comise de român nu justifică aplicarea unei pedepse penale. Judecătorul a argumentat că prejudiciul adus statului italian a fost unul minor, iar inculpatul a început deja demersurile pentru restituirea sumei primite ilegal. În plus, bărbatul nu avea antecedente penale și a fost  cooperant pe parcursul procesului.

Astfel, instanța a decis achitarea acestuia după ce a invocat caracterul „deosebit de redus” al infracțiunii.

Bărbatul a dat deja banii înapoi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel