Un grup format din 20 de români blocat în Dubai va fi transportat cu aeronava premierului Marcel Ciolacu.
Conform surselor Antena 3 CNN, grupul este format din tineri din Sibiu care au fost la un festival în Dubai și urma să revină în țară cu avionul, însă cursa spre România.
Ministerul de Externe a transmis de asemenea că reprezentanții Consulatului General din Dubai monitorizează în aceste momente situația și țin legătura cu românii aflați în Emirate. Situația este în continuare extrem de gravă din cauza ploilor.
Citește și: Inundații devastatoare la Aeroportul Dubai: Mai mulți români sunt blocați în mijlocul furtunii „apocaliptice”
Ambasada României a intervenit în sprijinul grupului de români, asigurându-le cazare în Abu Dhabi și ținând legătura cu autoritățile pentru repatrierea lor în țară. Oamenii vor fi transportați în țară cu aeronava guvernului român, alături de delegația oficială aflată într-o vizită de lucru în regiune.
”Suntem vai de mama noastră. Suntem printre gunoaie, pe întuneric. Mașini abandonate. Încercăm să mergem spre aeroport”, spun câțiva români într-un videoclip prezentat în jurnalul de știri Antena 3 CNN. În imagini se vede cum românii se află pe o stradă inundată, încercând să se îndrepte spre aeroport.
----------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News