Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România - Norvegia. Declarație NEAȘTEPTATĂ a selecționerului Norvegiei despre cei 30.000 de copii, suporteri ai României
WhatsApp
Lars Lagerback, selecționerul Norvegiei, a oferit o declarație total neașteptată atunci când a auzit că România va fi susținută de 30.000 de copii pe Arena Națională, asta chiar dacă avem interdicție din partea UEFA.

„Sper că fanii voștri tineri se vor comporta frumos și nu precum predecesorii lor, pentru că altfel vom fi nevoiți să luăm măsuri atât noi cât și celelalte țări. Aș fi foarte dezamăgit dacă se va întâmpla ce s-a întâmplat și în trecut.

Sunt lucruri îngrijorătoare și nu știu cum ar trebui să reacționăm. Nu știam că UEFA are aceste reguli. Nu înțeleg această regulă, dar trebuie să o respect", a spus Lagerback, într-o conferință de presă, potrivit Digi Sport.

Declarația poate fi considerată controversată, dacă ținem cont că decizia UEFA de a interdice fanii pe stadion la duelul cu Norvegia a venit după comportamentul golănesc avut de suporterii noștri, în meciul cu Spania.

 

OFICIAL: Peste 30.000 de copii și însoțitori vor fi pe Arena Națională


Perioada de înscriere a grupurilor de copii, cu vârsta de până la 14 ani, pentru meciul România - Norvegia s-a încheiat, iar oficialii FRF au rămas plăcut surprinși de cererea foarte mare de tichete. După numărătoarea finală a reieșit că în tribunele Arenei Naționale ar trebui să fie marți seară 30.038 copii și însoțitori.

Regula este ca la un grup de 10 copii să existe un însoțitor iar acesta trebuie să fie cadru didactic sau antrenor.

În aceste condiții, diriguitorii de la Casa Fotbalului, care au început deja procesul de distribuire a biletelor gratuite, au hotărât ca tribuna a doua a arenei să fie deschisă complet, precum și una dintre peluze.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
pixel