Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România CONDAMNĂ Rusia. Declarație comună cu alte 10 state: „Ameninţare serioasă”
WhatsApp
Unsprezece miniştri de Externe, printre care şi cel al României, Teodor Meleşcanu, au semnat o declaraţie comună, publicată în The Guardian, prin care condamnă Rusia pentru anexarea Crimeei şi acuză Kremlinul că nu respectă dreptul internaţional, informează stirileprotv.ro.

„Acum cinci ani, Rusia a pus în pericol ideea unei Europe libere şi paşnice. Prin anexarea Crimeei, Rusia a demonstrat că nu respectă principiile dreptului internaţional şi că reprezintă o ameninţare serioasă pentru securitatea Europei”, se arată într-un comunicat.

Miniştrii de Externe din România, Letonia, Ucraina, Estonia, Lituania, Polonia, Suedia, Danemarca, Canada, Marea Britanie şi Cehia consideră că Ucraina, deşi mai are reforme de implementat, nu a fost niciodată mai aproape de Europa şi de valorile europene, în ciuda agresiunilor Rusiei. Din contră, susţin ei, Crimeea merge în cealaltă direcţie, cetăţenii de acolo fiind izolaţi, iar situaţia drepturilor omului continuând să se deterioreze.

Citește și Rusia cere Statelor Unite să DISTRUGĂ scutul antirachetă din România

„Un număr mare de deţinuţi politici au fost transferaţi din Crimeea în Federaţia Rusă, deşi această practică este interzisă de dreptul umanitar internaţional", se arată în declaraţia miniştrilor.

Numind capturarea de către Rusia a unor nave ucrainene şi a marinarilor ucraineni drept „o nouă încălcare a dreptului internaţional", miniştrii afirmă: „Cerem Rusiei să elibereze marinarii ucraineni arestaţi, să returneze navele şi să îşi respecte angajamentele internaţionale prin a asigura navigaţia liberă în Marea Azov şi Strâmtoarea Kerci".

„Sistemul internaţional de reguli, care este fundamental pentru securitatea noastră globală, a fost subminat şi trebuie să fim pregătiţi să protejăm dreptul internaţional şi securitatea noastră individuală şi colectivă", se arată în articol.

Citește și NATO, REACȚIE după ce Rusia a cerut OFICIAL ca SUA să distrugă sistemul anti-rachetă de la Deveselu

„O altă lecţie pe care am învăţat-o a fost că trebuie să lucrăm la rezistenţa societăţilor noastre faţă de diferite forme de atacuri şi amestecuri", susţin miniştrii.

Miniştrii au informat că vor continua politica de a nu recunoşte anexarea ilegală a Crimeei şi vor condamna agresiunea Rusiei în cei mai puternici termeni.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel