Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România a preluat preşedinţia Consiliului miniştrilor mediului din UE
WhatsApp
România a preluat, vineri, Preşedinţia Consiliului miniştrilor mediului din Uniunea Europeană (UE) de la oficialii din Austria, pe agenda prioritară a autorităţilor de la Bucureşti aflându-se schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, biodiversitatea şi managementul apelor, a anunţat Ministerul Mediului.

La evenimentul cu caracter simbolic, organizat la Bruxelles, au participat viceprim-ministrul şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, şi ministrul Turismului şi Sustenabilităţii din Austria, Elisabeth Köstinger. 'Contăm pe sprijinul dumneavoastră pentru a realiza obiectivele noastre comune în avansarea negocierilor pe dosarele legislative şi asigurarea unei bune reprezentări la nivel internaţional', le-a transmis ministrul Gavrilescu omologilor săi din statele membre UE, în cadrul prezentării priorităţilor Preşedinţiei României. La rândul său, Köstinger a punctat că, 'în numele Preşedinţiei austriece, doresc mult succes României în exercitarea mandatului. Vă asigurăm de întreg sprijinul nostru'.

Ministrul român al mediului va prezida şi coordona lucrările Consiliului miniştrilor mediului

Începând din data de 1 ianuarie 2019, pentru o perioadă de şase luni, ministrul român al Mediului va prezida şi coordona lucrările Consiliului miniştrilor mediului, cu sprijinul Secretariatului General al Consiliului. În acest context, Preşedinţia României va avea ca domenii prioritare: schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, biodiversitatea şi managementul apelor. Potrivit sursei citate, pe schimbări climatice, 'eforturile vor fi concentrate asupra organizării unui dialog cuprinzător şi structurat care să contribuie la formularea viziunii comune a UE asupra unei strategii pe termen lung care să stimuleze acţiunile climatice şi o transformare durabilă a economiilor noastre'.

În plus, România va coordona participarea activă a UE şi a statelor membre la importante întâlniri internaţionale care au loc în primul semestru al anului 2019, precum cea de-a 18-a Conferinţă a Părţilor la Convenţia CITES (Sri Lanka, 23 mai - 3 iunie 2019) şi cea de-a şaptea sesiune plenară a Platformei Interguvernamentale privind biodiversitatea şi serviciile ecosistemice (Paris, 29 aprilie - 4 mai 2019). În domeniul managementului apelor, autorităţile de la Bucureşti îşi propun ca, pe durata celor şase luni de preşedinţie la Consiliul miniştrilor mediului din UE, să avanseze cât mai mult negocierile pe cele două dosare legislative privind apa potabilă şi reutilizarea apei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel