Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Parlamentarii care dețin locuințe în București și Ilfov nu mai primesc bani de chirie. Nicușor Dan a promulgat legea
WhatsApp
Parlamentarii care au locuințe în București și Ilfov nu mai primesc bani de chirie de la stat. Nicușor Dan a promulgat legea.
Nicușor Dan, declarație la Palatul Cotroceni

Parlamentarii care deţin locuinţă în Bucureşti sau Ilfov nu mai beneficiază de sumele forfetare pentru cheltuieli de cazare în Capitală, arată legea promulgată joi de preşedintele Nicuşor Dan.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor, în sensul excluderii de la dreptul de a beneficia de sumele forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti a deputaţilor şi senatorilor care au domiciliul sau care deţin, personal ori împreună cu soţul/soţia, în proprietate un imobil cu destinaţie de locuinţă situat în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov, precum şi a celor ai căror soţi/soţii deţin un astfel de imobil ca bun propriu.

"Deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar, pe durata mandatului, pe bază de declaraţie pe propria răspundere, care reprezintă document justificativ, o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor, şi respectiv, al Senatului, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti. Cuantumul sumei este stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în funcţie de resursele bugetare ale fiecărei Camere. De aceste prevederi nu beneficiază deputatul şi senatorul care are domiciliul sau care deţine, el/ea sau soţul/soţia acestuia, în proprietate un bun imobil cu destinaţie de locuinţă, bun propriu sau bun comun al acestora, în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov", se arată în lege.

Conținut recomandat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Politică Vezi toate articolele
pixel