"Poliţiştii de frontieră au observat pe direcţia kilometrului fluvial 863, două persoane care pescuiau dintr-o barcă, în apele teritoriale sârbe ale Dunării, folosind unelte înţepătoare sau agăţătoare. Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit şi au procedat la reţinerea acestora, cei doi pescari fiind conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări", arată un comunicat al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.
Câteva ore mai târziu, aceiaşi lucrători au mai reţinut două persoane în acelaşi loc şi în aceeaşi situaţie, care deţineau şi 20 kilograme de peşte din specia somn. Întreaga cantitate de peşte a fost ridicată şi predată unei societăţi comerciale de profil.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei patru pescari sunt cetăţeni români, domiciliaţi pe raza judeţelor Mehedinţi şi Gorj, cu vârste cuprinse între 39 şi 49 de ani, ce au declarat că nu ştiau că au trecut ilegal frontiera în Serbia, ei dorind doar să pescuiască.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi braconaj piscicol, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun, se menţionează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News