Angela Nicula avea 39 de ani şi era mamă a doi copii, când soțul ei, Constantin, a ucis-o și i-a abandonat cadavrul în pădure, apoi el a fugit în Ungaria.
Constantin Nicula era foarte posesiv cu soţia lui, spun apropiaţii celor doi. Familia locuia într-un sat din Cluj, iar el muncea, şofer de camion, pe un şantier aflat la câţiva kilometri de casă, iar soția sa era farmacistă. Obsedat de gândul că Angela are un amant, fugea uneori de la serviciu şi venea inopinat acasă, încercând zadarnic să o prindă în flagrant delict. Din cauza geloziei, îi interzisese soţiei lui să aibă un telefon mobil şi nu o lăsa să plece la cumpărături în oraş decât însoţită de unul dintre copii.
în 2008, înainte de oribila crimă, Angela se gândea să divorțeze. Pe 7 iulie 2008, când Angela a decedat, la 5 dimineața a sunat telefonul fix din apartamentul familiei Nicula. A răspuns sora femeii, care a închis imediat, pentru că cineva apelase din greşeală. Dar lui Constantin i s-a părut că a auzit atunci cum fata şopteşte în receptor „nu e acasă”, înainte de a închide telefonul. Poliţiştii care s-au ocupat de acest caz au declarat presei, la acea vreme, că acest apel primit dis-de-dimineaţă ar fi motivul care a declanşat cearta de mai târziu şi a condus apoi la uciderea Angelei Nicula.
În acea zi de femeia a mers la serviciu, iar la amiază Constantin şi cei doi copii au venit să o ia cu maşina. Bărbatul le-a spus celor mici să coboare, că el merge, împreună cu mama, la o benzinărie. Din acea seară, niciunul din părinţi nu s-a mai întors acasă. A doua zi, maşina lor, o Dacia 1410, a fost găsită abandonată la 4 kilometri de Poieni. Era la marginea unei păduri, iar în apropiere se afla cadavrul femeii. Soţul ei dispăruse, potrivit Libertatea.
În urma anchetei, s-a stabilit că, după ce au lăsat copiii acasă, Constantin Nicula a început să-i reproșeze soției că-l înşală, apoi a ieșit de pe şosea şi a oprit maşina pe o pășune de la marginea pădurii. Acolo, a început să o lovească pe femeie iar apoi a strâns-o cu mâinile de gât, până când ea nu a mai respirat. După ce a ucis-o, i-a târât trupul câţiva metri, în pădure. După crimă, Constantin a decis să fugă în Ungaria şi a mers cu o mașină de ocazie până în Satu Mare. A doua zi, el și-a cumpărat haine noi şi a trecut granița în Ungaria, unde a stat ascuns într-o livadă, mai bine de o săptămână.
Găsit de polițiști și încarcerat după câteva zile de la crimă, mai 2009 a primit sentința de 19 ani de închisoare. Nicula ar fi trebuit să ispăşească pedeapsa, la termen, în 2027. una trecută a cerut eliberarea condiționată. Și a primit-o. „Deşi sunt mai mult de 7 ani până la termen, acesta are vreo 80 de recompense, a participat la programe de anger management (n.r. – gestionarea furiei). Consider că poate executa pedeapsa în libertate”, a conchis judecătorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News