Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Româncă din Italia, dusă direct închisoare după ce a fost prinsă furând șosete
WhatsApp
O româncă de 36 de ani va fi acuzată de furt calificat, după ce a fost prinsă furând ciorapi de Epifanie dintr-un supermarket din Catania, Italia.

Ieri după-amiază, puțin după ora 14.00, românca a fost arestată de polițiști pentru că a sustras 24 de ciorapi de Epifanie, în valoare de aproximativ 230 de euro, de pe rafturile unui supermarket din oraș.

Femeia în vârstă de 36 de ani a fost transferată la închisoarea pentru femei din Catania.

Ce sunt Epifania și “La Befana”

 

Lungul şir al sărbătorilor de iarnă se încheie în Italia cu “Epifania”, care calendaristic corespunde cu “Boboteaza” de la noi, însă religios are o altă semnificaţie, şi anume aceea a primei recunoaşteri a divinităţii lui pruncului Iisus. În această zi este comemorată vizita solemnă a Regilor Magi - adorarea magilor - care vin cu daruri la pruncul sfânt.

Paralel cu sărbătoarea religioasă s-a dezvoltat o tradiţie populară foarte îndrăgită şi aşteptată mai ales de cei mici: “La Befana”. Se spune că în noaptea dinspre 5 spre 6 ianuarie, o bătrână cocoşată, cu nasul mare, îmbrăcată urât şi sărăcăcios, trece călare pe mătură pe la casele unde sunt copii şi le lasă acestora daruri. Celor cuminţi le pune în şosetele aşezate cu grijă jucării şi dulciuri în timp ce acelora care au făcut năzbâtii le lasă cărbuni (dulciuri de culoare închisă).

În vorbirea curentă, termenul “befana” se foloseşte în general în sens peiorativ, desemnând o persoană urâtă, bătrână şi rea. În preajma sărbătorii capătă însă o conotaţie pozitivă, pentru că, în definitiv, befana este băbuţa care vine călare pe mătură pentru a le aduce daruri celor mici. 

În regiunile mai sărace din Italia, îndeosebi în Sicilia rurală, micuţilor neastâmpăraţi le este dăruit un băţ în loc de un cărbune. Întrucât este considerată a fi o bună gospodină, unii spun că ea îşi foloseşte mătura pe care zboară dintr-un loc în altul pentru a face curăţenie pe podelele caselor pe care le vizitează, acest lucru simbolizând "măturarea" problemelor din locuinţă din anul respectiv. Considerată o vrăjitoare bună, îmbrăcată în haine sărăcăcioase şi acoperită de cenuşă, fiindcă intră în casele copiilor pe coş, i se lasă de obicei în seara de 5 decembrie un păhărel cu vin şi o tavă cu câte ceva de îmbucat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel