Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Româncă de 38 de ani arestată în Italia, fiind bănuită că și-a ucis iubitul italian în vârstă de 60 de ani
WhatsApp
O româncă în vârstă de 38 de ani a fost arestată în Italia, fiind acuzată că și-a înjunghiat mortal iubitul italian în vârstă de 60 de ani. 
carabineri_italia_roman

Ana Toader, o româncă în vârstă de 38 de ani, a fost arestată în apropiere de Foggia sub acuzația de omor al iubitului său italian, Vincenzo Silvestri, în vârstă de 60 de ani, la domiciliul lor din Ischitella. Incidentul a avut loc luni după-amiază, iar motivul din spatele crimei este încă sub investigație.

Potrivit presei din Italia, autoritățile au fost alertate și s-au deplasat de urgență la locuința cuplului din centrul istoric al lui Ischitella, unde au descoperit o scenă șocantă. Vincenzo Silvestri zăcea întins prezentând două înjunghieri fatale, una la nivelul gâtului și alta în piept. Gravitatea rănilor indică o confruntare violentă, însă detaliile care au precedat înjunghierea rămân încă neclare. În timp ce investigația este în plină desfășurare, autoritățile efectuează percheziții amănunțite în locuința cuplului în căutarea armei crimei, sperând că aceasta va aduce lumină asupra circumstanțelor acestui act tragic.

Vecinii spun românca și italianul se certau des


Vincenzo Silvestri era un membru respectat al comunității din Ischitella, iar vestea tragică a morții sale a provocat un val șoc printre locuitori. Vecinii sugerează că au auzit des certuri violente venind din locuința cuplului înaintea descoperirii cadavrului.

Carabinierii au declanșat o anchtă pentru a stabili cum s-a petrecut fapta, iar Ana Toader este în prezent principalul suspect în acest caz.

 

-------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel