Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român, tăiat cu o macetă într-o scară de bloc. Agresorul va sta ani buni la închisoare pentru tentativă de omor
WhatsApp
Un bărbat din Sibiu va sta 4 ani și 6 luni în spatele gratiilor, după ce, în urmă cu doi ani, aproape că și-a omorât vecinul. Incidentul a avut loc într-o scară de bloc din Sibiu. Sentința instanței care este definitivă.   
Român, tăiat cu o macetă într-o scară de bloc. Agresorul va sta ani buni la închisoare pentru tentativă de omor

Bărbatul a intrat în apartament, de unde a ieșit cu o macetă și a atacat. Bărbatul a fost lovit peste față și mâini, având nevoie  de luni întregi de recuperare. În urma celor întâmplate, s-a constatat că fapta se încadrează la tentativă de omor, dată fiind agresivitatea inculpatului, dar și rănile grave suferite de victimă. 

În cuprinsul hotărârii judecătorești, publicată pe www.rolii.ro, se arată că individul l-a tăiat pe bărbat pe antebrațul stâng, iar apoi a urcat înapoi în apartament. Victima a luat o lopată din casă și a urcat pe scări după agresor. Când a urcat ultimele trepte, inculpatul a încercat să-l lovească cu sabia în cap. Victima s-a apărut cu brațul, fiindu-i secționate tendoanele degetelor. De asemenea, acesta a fost lovit și pe obraz. După atac, inculpatul s-a baricadat în casă pentru a ascunde arma. Bărbatul lovit a sunat la 112, fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, scrie  oradesibiu.ro.

 

Victima a avut nevoie de luni de recuperare

 

După scandal, victima a fost internată în Spitalul Județean, iar apoi a fost transferată într-un centru de recuperare din Cluj-Napoca, unde a rămas până în 30 aprilie.

„Prin raportul de primă expertiză medico-legală nr. 1159/A1agr/28 din 08.10.2019 s-a stabilit că persoana vătămată a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale. Leziunea de la nivelul mâinii stângi are caracter de autoapărare, fiind probabil urmarea unei lovituri active, care a fost atenuată și a determinat o leziune la nivelul obrazului stâng. Forma finală a vindecării se va putea aprecia prin reevaluare medico-legală după minimum 6 luni”, se arată în hotărârea judecătorească.

Bărbatul agresat a suferit o plagă complexă la palma stângă, o plagă facială superficială și de cot stâng, leziune ce au necesitat peste 2 luni de vindecare. Magistrații au stabilit că fapta „întrunește elementele de tipicitate ale tentativei la infracțiunea de omor”. Instanța a apreciat că loviturile aplicate de agresor l-ar fi putut omorî pe bărbat și că urmările mai puțin grave s-au produs datorită victimei care a reușit să se apere.

 

Inculpatul va sta 4 ani și 6 luni după gratii

 

Bărbatul care și-a atacat vecinul cu o macetă este recidivst. Acesta nu era la primul conflict de acest gen, fiind cercetat în mai multe cauze. Omul are 23 de ani, este căsătorit, are doi copii minori și nu are un loc de muncă.

În luarea hotărârii au fost luate în calcul nu doar gravitatea faptei, ci și agresivitatea de care a dat dovadă individul. Acesta a avut „un comportament deosebit de agresiv legat de un incident nesemnificativ dintre copii, ce a culminat cu înarmarea cu o sabie și agresarea bărbatului în scop de răzbunare”. Relevantă a fost și atitudinea bărbatului, care pe parcursul procesului penal a dat dovadă de indiferență, judecata fiind amânată de 5 ori pentru că nu s-a prezentat la termenele stabilite. Pentru fapta sa, bărbatul va sta în închisoarea 4 ani și 6 luni. Sentința este definitivă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel