În cauză s-a reținut faptul că, în toamna anului 2021, inculpatul împreună cu alte persoane au constituit un grup infracțional organizat în scopul introducerii pe teritoriul României a unor importante cantități de valută falsificată, constând în bancnote în cupiurile de 50 și 100 de euro, provenită din Italia.
Acționând în cadrul structurii infracționale organizate, membrii acesteia și-au împărțit rolurile în vederea derulării eficiente a activității infracționale. Astfel, unul dintre membri avea rolul de a procura pe teritoriul Italiei bancnotele falsificate pe care apoi le remitea, apoi, celorlalți, în scopul introducerii pe teritoriul României, prin intermediul societăților de transport pe ruta Italia-România, acestea fiind disimulate în diferite colete ce conțineau obiecte vestimentare sau alimentare.
Liderul grupării era cel care depozita bancnotele și care a plasat o parte din acestea, cu ocazia unor schimburi valutare stradale.
La data de 16.11.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Galați au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului, în timp ce preda unei societăți de transport un colet ce conținea un număr de 322 de bancnote din cupiura de 50 de euro și 98 de bancnote din cupiura de 100 de euro.
Ulterior, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Galați au efectuat un număr de șase percheziții domiciliare, în urma cărora au mai fost ridicate aproximativ 57 de grame de substanțe cu efect psihoactiv, șapte telefoane mobile, două tablete, precum și suma de 1.000 de euro, cu privire la care există suspiciunea că ar fi alcătuită din bancnote contrafăcute.
Inculpatul reținut va fi prezentat Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor criminaliști și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, precum și al Gărzii de Coastă din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News