Publicitate
Românul, din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi, a fost protagonistul unui tip de proces care este din ce în ce mai des întâlnit pe rolul instanţelor ieşene. El a fost chemat la bară pentru că nu şi-a plătit o amendă de circulaţie pe care a primit-o în Ţara Lalelelor. Bărbatul a fost amendat cu 240 de euro anul trecut, în iunie, pe când se afla în localitatea Born din Olanda.
„Instanţa reţine că acestuia i s-a aplicat o sancţiune pecuniară de 240 euro, pentru conduită contrară normelor de trafic rutier (la data de 13.06.2019, a negat semnul de interzicere depăşire camioane, în Born, Rijkweg), din care nu a achitat nicio sumă”, au precizat judecătorii ieşeni.
În baza unui tratat european de cooperare judiciară internaţională, autorităţile din Olanda au cerut judecătorilor ieşeni să îl execute silit pe român. Sute de procese similare au fost deschise în ultimii ani la Iaşi. Nu doar de către olandezi, ci şi de nemţi sau austrieci.
În ceea ce îl priveşte pe bărbat, acesta a ignorat solicitarea venită din Ţara Lalelelor până la capăt. Nu a mers deloc la proces, pe care l-a pierdut definitiv.
„Instanţa constată că, în afara amenzii aplicate, au fost efectuate cheltuieli administrative, în cuantum de 9 euro, ce urmează a fi puse în sarcina intimatului. Ca urmare a recunoaşterii sancţiunii financiare susmenţionate, instanţa va dispune luarea măsurilor necesare pentru executarea deciziei de impunere a acesteia. În acest sens, sentinţa va fi trimisă A.N.A.F. – Administraţia Finanţelor Publice Hârlău, pentru punerea în executare”, au stabilit judecătorii, potrivit Adevărul. Decizia lor nu mai poate fi contestată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News