Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român de 20 de ani, plecat la muncă în Germania, dat dispărut de mai bine de o săptămână
WhatsApp
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Orăștie, plecat la muncă în Germania, a fost dat dispărut.
Român de 20 de ani, plecat la muncă în Germania, dat dispărut de mai bine de o săptămână

Publicitate

Familia românului nu a mai putut lua legătura cu el de mai bine de o săptămână, telefonul mobil fiind închis, potrivit servuspress.ro

„În data de 22 februarie 2023, în jurul orei 12:50, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că, în cursul lunii noiembrie 2022, fiul său, Ilie – Alexandru Pîrva (foto), de 20 ani, din Orăștie, a plecat la muncă, în Germania, iar din data de 14 februarie 2023, nu a mai reușit să ia legătura telefonic cu acesta (telefonul mobil fiind închis). Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au demarat activităţi specifice în scopul depistării tânărului, care a fost dat în urmărire naţională”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

Semnalmente. Tânărul dat dispărut are o înălțime de 1,80 metri, 67 de kilograme, păr șaten, iar pe antebrațul drept are un tatuaj.

Poliţiştii continuă activităţile investigative şi de căutare şi le solicită tuturor celor care deţin informaţii utile depistării celui în cauză, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112.

 

Român plecat la muncă în Olanda, dispărut de opt luni: Poliția cere ajutorul cetățenilor

 

Potrivit Poliției Române, românul se pare că s-ar fi dus în Olanda, la muncă, însă nu a mai dat niciun semn familiei de acasă. Gabi Bulei este din Fălticeni, județul Suceava, însă era domiciliat în Năvodari, județul Constanța.

Semnalmente: 1,80 m înălțime, 85 de kilograme, păr șaten, scurt, ochi căprui, prezintă calviție în partea frontală, față ovală, ten deschis. Ca semne particulare, prezintă o cicatrice pe unul dintre membrele inferioare și lipsa mai multor dinți în partea frontală a maxilarului superior.

Toți cei care pot furniza informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0040/241.611.364.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel