Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român, căutat în toată Europa, arestat în Spania: bărbatul se plimba liniștit cu mașina când a fost săltat
WhatsApp
Sâmbătă, Garda Civilă a arestat, sâmbătă, 23 decembrie,  la Sevilla un român, care avea o multitudine de antecedente penale legate de trafic de droguri, tulburări publice, incendii și altercații cu agenții de poliție și multe altele.
Român, căutat în toată Europa, arestat în Spania,bărbatul se plimba liniștit cu mașina când a fost săltat

Românul, care are dublă cetățenie, română și spaniolă, se ascundea în Villamanrique de la Condesa. Evenimentele s-au petrecut sâmbătă, 23 decembrie, în cadrul dispozitivelor operaționale concepute pentru campania de Crăciun, când agenții din cadrul Subsectorului Trafic al Gărzii Civile au interceptat un autovehicul și au procedat la identificarea șoferului și al pasagerului.

În urma verificării datelor de identificare, gardienii au aflat că pasagerul român era căutat cu mandat european de arestare. Prin urmare, bărbatul a fost reținut.

 

Suspectul, cu dublă cetățenie, română și spaniolă, se ascundea la rudele din Spania

 

Potrivit probelor obținute, suspectul s-a sustras de la Poliție cu transferuri auto continue și complexe între Spania și România, acest lucru făcând dificilă localizarea lui, scrie diariodesevilla.es.

Românul și-a folosit dubla cetățenie pentru a se refugia pentru perioade lungi de timp într-una dintre cele două țări, în funcție de locul în care a comis infracțiunea. În urma emiterii unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare române, bărbatul se refugiase în orașul Villamanrique de la Condesa, unde avea o multitudine de cunoștințe și membri de familie.

Deţinutul va fi adus în faţa unei instanţe în zilele următoare, instanţa competentă fiind Tribunalul Naţional, care va decide asupra extrădării lui, dacă este cazul.

--------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:

-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel