În data de 19 decembrie, în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autocar, un bărbat cu dublă cetăţenie, în vârstă de 50 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele acestuia este activă o alertă europeană cu menţiunea persoană urmărită internaţional în vederea arestării, emisă de autorităţile din Italia, acesta având de executat o pedeapsă în ţara emitentă, pentru săvârşirea de infracţiuni în domeniul proprietăţii private.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
De asemenea, polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în țară a unui mijloc de transport încărcat cu 14 tone de deșeuri provenite din Franța.
În data de 17 decembrie, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrarea în România un cetățean român, în vârstă de 36 de ani.
Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România, cu care transporta deșeuri (mobilă și saltele second-hand) provenite din Franța. Marfa urma să ajungă la o asociație din județul Satu Mare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News