Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Roman, câștigator la loto prin formule matematice
WhatsApp

Presa internațională alocă în ultimele zile ample materiale dedicate lui Ștefan Mandel, matematician și economist român care a reușit să câștige la loteria de 14 ori în trei țări diferite și mii de premii mai mici în Australia și Marea Britanie. 

Economist și matematician, Mandel s-a născut în România și tot aici a câștigat pentru prima dată la loterie. A reușit elaborând o formulă care utiliza cinci numere, cu cea mare șansă de a fi premiate, într-o extragere cu numere de la 1 la 40, iar pe a șasea cifră o alegea la întâmplare.

Mandel avea destui bani și mijloacele necesare pentru a ieși din România comunistă. Fiind evreu, s-a îndreptat spre mutarea în Israel. Cu toate acestea, pentru că era aproape imposibil să părăsească țara în acel moment, Mandel a trebuit să mituiască oficialii ministerului de Externe doar pentru a obține o ieșire sigură din țară. Pentru un timp, s-a stabilit în noua sa casă în Israel, însă nu după mult timp s-a mutat din nou. De data aceasta, împreună cu familia au plecat în Australia, unde și-a redimensionat "afacerea"atingând limite neașteptate. Românul și-a reinventat formula cu care câștiga, adaptând-o la particularitățile extragerii din țara unde se afla, calculând numărul total de combinații posibile și căutând loterii cu o marjă de profit de trei ori mai mare 

Nu a fost la fel de ușor ca în România, combinațiile erau mult mai multe și Mandel a început să caute investitorii să cumpere toate biletele, concentrându-se pe cele mai grase premii.

În timp ce lucra ca agent de asigurare, Mandel a convins un grup de investitori să-și pună banii împreună pentru a construi un sindicat loto. El a inventat, de asemenea, un sistem de automatizare, cu imprimante și computere care utilizau algoritmi pentru a completa automat biletele folosind fiecare combinație de numere. În anii 1980, sindicatul a așteptat până când un jackpot a devenit mai mare decât totalul combinațiilor, înainte de a ceda mii de bilete.

După ce a câștigat de 12 ori, autoritățile au început să limiteze numărului de bilete de loterie care ar putea fi achiziționate de o persoană sau într-un grup. Românul nu a renunțat și a înființat o companie de loterie care să investească într-o altă țară. Ținta a fost Statele Unite, în special statul Virginia, unde a realizat cel mai probabil un scenariu epic.

În anul 1992, Mandel a reușit să convingă 2.500 de investitori australieni să cumpere, fiecare dintre ei, 2.500 de bilete de loterie din Virginia, unde jackpotul era de 27 milioane de dolari. Biletul a costat un dolar și au existat mai mult de 7 milioane de combinații posibile, iar echipa a reușit să le cumpere aproape toate.

FBI și CIA au început să-l investigheze în timp ce Ștefan Mandel s-a declarat, în 1995, în faliment. 

Aceste zile, matematicianul român duce o viață liniștită în Vanuatu, Oceania, în timp ce toate statele americane au adoptat legi care interzic utilizarea strategiei românului Ștefan Mandel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel