Pompierii din Treviso au fost solicitați să intervină, sâmbătă seara, în orașul San Biagio di Callalta, unde un șofer a făcut prăpăd în centrul localității. Bărbatul, care se afla la volanului unui Mercedes clasa A, a doborât dintr-un singur foc un hidrant, doi stâlpi de iluminat și un stâlp de telefon. Apoi a refuzat să fie tratat de către medicii de la Ambulanță, susținând că se simte bine.
Accidentul a avut loc pe drumul regional 53, via Postumia, la numărul 109, în centrul localității San Biagio di Callalta. Bărbatul, un român în vârstă de 45 de ani, conducea un Mercedes clasa A și, cu siguranță, avea viteză, spun anchetatorii. Deși nu a vrut să meargă la spital, nu a putut scăpa de testul de alcoolemie, efectuat de carabinieri chiar la fața locului. Testul a arătat un nivel ridicat de alcool în sânge.
Pompierii din Treviso au fost nevoiți să lucreze timp de mai multe ore pentru a ridica stâlpii și, cu ajutorul tehnicienilor, să restabilească liniile electrice și telefonice și să asigure hidrantul, relatează tribunatreviso.gelocal.it.
Tot sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, pe Via Marconi, de data aceasta în Preganziol, un italian, de 33 de ani, s-a răsturnat cu un Audi A4 și a ajuns la spital, unde va rămâne câteva zile. Și el a fost testat pozitiv la alcool. Ambilor șoferi băuți le-au fost confiscate mașinile, iar permisele de conducere le-au fost retrase.
Reamintim că, recent, o româncă din Italia a fost ucisă de soțul ei într-o criză cumplită de gelozie. Bărbatul era convins că românca îl înșală și a ucis-o într-un moment în care, spune el, și-a pierdut luciditatea. Incidentul a avut loc în urmă cu trei zile, la Roma, unde Adriana se stabilise și își întemeiase o familie. Românca în vârstă de 30 de ani, contabilă, era căsătorită de patru ani, dar soțul ei era extrem de gelos. De altfel, tocmai gelozia bărbatului avea să distrugă familia și să ducă la moartea ei.
Soțul româncei era nemulțumit de faptul că femeia lucra mult și a ajuns să creadă că are o relație extraconjugală. I-a întărit impresia și faptul că femeia își făcuse mulți prieteni la locul de muncă și că uneori se întorcea acasă cu câte un mic cadou, oferit de patronul firmei. De aici și până la acuzații grele a fost un singur pas, iar cei doi tineri au ajuns să se certe din această cauză. Deși românca i-a dovedit în mai multe rânduri faptul că îi este fidelă, crizele de gelozie ale bărbatului reveneau periodic, potrivit Ziare.com.
Obsedat de faptul că soția l-ar putea înșela, el a reușit să intre în conturile ei pe rețelele de socializare, însă nici măcar aici nu a găsit nimic compromițător sau care să-i întărească bănuielile. Dar asta nu l-a oprit să-i revină de fiecare dată crizele de gelozie, iar de aici se ajungea mereu la certuri interminabile, după care soțul femeii își cerea inevitabil scuze, rugându-se să-i fie iertată gelozia. Însă acest lucru nu-l oprea să procedeze exact la fel și în alte situații similare.
Așa s-a întâmplat și marți, când tânăra a ajuns acasă mai târziu cu două ore. Deși Adriana îl anunțase că una dintre colege își sărbătorește ziua de naștere, bărbatul s-a înfuriat din nou. „Mereu sărbătoriți câte ceva, e timpul să recunoști că nu ești fidelă", a acuzat-o el direct. Femeia a negat ca de fiecare dată, iar la un moment dat, enervată de acuzații, i-ar fi spus că e „un nebun gelos”. În pofida faptului că și-a recunoscut greșeala și a mărturisit totul, soțul româncei a fost dus în arest și va rămâne la închisoare pe toată durata cercetărilor și până la finalizarea procesului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News