Cele două persoane, o femeie în vârstă de 28 de ani şi un bărbat de 30 de ani, ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către patru persoane, printre care o minoră, pe teritoriul Germaniei, Spaniei şi Greciei, prin metoda "lover-boy", din anul 2017 şi până în prezent.
Citeşte şi: Ca-n filme: O mamă româncă şi-a salvat fiica şi alte două minore dintr-o reţea de prostituţie. Cum a pornit pe urmele reţelei
În urma percheziţiilor efectuate luni de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, împreună cu procurorii DIICOT Tulcea, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, patru telefoane mobile, actele a două autoturisme, un înscris, o agendă şi 1.600 de euro.
"Poliţiştii au pus în aplicare două mandate de aducere, faţă de cele două persoane, de 28 şi 30 de ani, ambele din judeţul Tulcea, bănuite de trafic de minori şi proxenetism, care au fost reţinute, pentru 24 de ore. În cursul zilei de 12 iulie a.c., cele două persoane au fost prezentate Tribunalului Tulcea, fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Tulcea.
Potrivit sursei citate, la acţiune au participat şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News