„Urmare a bombardamentului Rusiei împotriva sistemului energetic ucrainean, una dintre liniile electrice care asigură transportul de electricitate pentru Republica Moldova s-a deconectat în regim automat. Acest fapt a dus la întreruperi masive de energie electrică în toată Republica Moldova”, a anunţat ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale al republicii, Andrei Spînu.
Ministrul moldovean a precizat că „aceste linii nu au fost avariate, dar s-au deconectat automat ca măsură de siguranţă”. „Moldelectrica lucrează pentru restabilirea conectării la energia electrică”, a scris ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale într-o postare pe Facebook.
Linia Isaccea - Vulcănești, cea care aduce curent din România, s-ar fi deconectat în mod automat în urma seriei de atacuri rusești asupra Ucrainei.
Atacuri ruse cu rachete au lovit marţi infrastructuri esenţiale în mai multe regiuni ucrainene, provocând de asemenea întreruperi de curent electric, au anunţat autorităţile locale şi regionale din Ucraina.
Atacuri ruse cu rachete au lovit marţi infrastructuri esenţiale în mai multe regiuni ucrainene, provocând de asemenea întreruperi de curent electric, au anunţat autorităţile locale şi regionale din Ucraina, informează AFP.
La Rivne (vest), primarul Oleksandr Tretiak a anunţat pe reţelele sociale „un atac asupra unui sit esenţial”, fără a da mai multe detalii. „Oraşul este în parte fără electricitate”, a deplâns el.
Aceeaşi situaţie se înregistrează în oraşul Kremenciuk, în centrul Ucrainei, unde primăria a deplâns „un atac asupra unei infrastructuri critice de lângă (oraş)”.
Oraşul Hmelniţki, tot în centrul Ucrainei, a fost de asemenea lovit de „două atacuri”, a anunţat guvernatorul regional Serhii Hamalîi.
Importantele oraşe Liov (vest) şi Harkov (nord-est) au fost şi ele lovite marţi de atacuri ruse, au informat primarii lor, fără a anunţa victime omeneşti în acest stadiu, dar semnalând importante distrugeri de infrastructură electrică.
„Explozii se fac auzite la Lviv. Rămâneţi cu toţii la adăpost!”, a îndemnat pe Telegram primarul oraşului Liov, Andrei Sadovîi, care a precizat că „o parte a oraşului a rămas fără electricitate”. „Metroul a fost oprit”, a adăugat el.
„Atac cu rachete împotriva districtului Industrialnîi din Harkiv”, a anunţat la rândul său primarul Harkovului, cel de-al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, Igor Terehov.
Întreruperi intenţionate de curent electric au fost operate „în urma atacurilor ruse” în oraşul Sumî şi în regiunea cu acelaşi nume, care se învecinează cu Rusia, potrivit guvernatorului regional Dmitro Jiviţkii, pentru a proteja reţeaua.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News