Un șofer în vârstă de 35 de ani care s-a sustras de la controlul vehiculului, marți, la Praterstern, este foarte posibil să fie posesorul unui record negativ. Degeaba a încercat bărbatul să fugă, oamenii legii l-au prins la scurt timp. După cum aveau să descopere polițiștii, bărbatul nu plătise 260 de amenzi administrative în valoare de peste 137.000 de euro.
Potrivit publicației ORF, bărbatul a fugit cu vehiculul său, apoi a oprit și s-a ascuns în zona de marfă a dubiței Mercedes Sprinter pe care o conducea.
Din primele cercetări a reieșit că cetăţeanul, de naționalitate indiană, nu numai că se afla ilegal în Austria, dar avea şi 260 de amenzi administrative în valoare de 137.000 de euro.
În plus, tânărul de 35 de ani nu avea permis de conducere valabil, iar vehiculul său nu era omologat pentru circulația pe drumurile publice.
Suspectul a fost arestat și denunțat pentru mai multe infracțiuni.
Agenții de poliție au reținut vehiculul, în habitaclul căruia au descoperit și un spray cu piper.
Au fost zile pline pe șoselele din Austria, fiind înregistrate mai multe incidente. Într-unul a fost implicat și un autocar în care călătoreau români.
Un autocar la bordul căruia călătoreau 13 români a luat foc în seara zilei de marți, 4 ianuarie 2022, pe Autostrada de Vest (A1) din Austria, în dreptul localității Kirchstetten din districtul Pölten-Land.
Incendiul a izbucnit în timpul călătoriei din motive necunoscute și, potrivit poliției, șoferul român a putut parca vehiculul pe banda de urgență a zonei de service Kesselhof. Cei 13 români au reușit să iasă din mașină la timp. Nu au existat răniți.
În autobuzul românesc se aflau doi șoferi și unsprezece pasageri, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului de poliție de stat din Austria Inferioară. Incendiul s-a extins rapid, astfel că vehiculul era cuprins de flăcări la sosirea pompierilor.
Autobuzul a fost distrus de flăcări și a trebuit, printre altele, tractat. O bandă de autostradă a fost închisă în timpul lucrărilor. Cauza incendiului urmează să fie stabilită în următoarele zile. În total, patru pompieri au stins flăcările, scrie krone.at.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News