Potrivit comunicatului remis de Ryanair situația de panică a fost creată din cauza unui fum neidentificat în cabină, subliind că cel mai probabil a fost cauzat de ingerea fluidului de degivrare în sistemul de climatizare.
„Acest zbor din București către Londra Stansted (21 ianuarie) a fost întârziat din cauza unei probleme tehnice minore la aeronavă. Pentru a minimiza întârzierea, clienții s-au îmbarcat într-o aeronavă înlocuitoare căreia i s-a efectuat un tratament de degivrare înainte de a decola către Londra. La scurt timp după decolare, ca măsură de precauție, aeronava a revenit pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, după ce membrii echipajului au raportat un fum neidentificat în cabină (despre care noi credem că a fost cauzat de ingerarea fluidului de degivrare în sistemul de climatizare). Membrii echipajului au notificat controlorii de trafic aerian, iar aeronava a aterizat în condiții normale la București, și în prezent este inspectată de tehnicienii Ryanair. Pasagerii au primit vouchere pentru gustări și băuturi răcoritoare și urmează să se îmbarce într-o aeronavă înlocuitoare care va decola către Londra Stansted mai târziu în cursul zilei de astăzi. Ryanair le prezintă scuze sincere clienților afectați de această întârziere", se arată în comunicatul Ryanair.
Citește și Ce s-a întâmplat de fapt cu avionul spre Londra care s-a umplut de fum. Mărturia unei pasagere
Un avion al companiei Ryanair pe ruta București-Londra s-a întors de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce la bord a fost semnalată prezența fumului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News