Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rețea EXTINSĂ de hoți din ROMÂNIA, destructurată în SPANIA: Telefoane de peste 700 de MII de EURO, trimise prin colet în țară
WhatsApp
O bandă de 20 de hoți din România a fost destrucutrată de polițiștii din Spania. În doar câtva secunde ei goleau magazinele de telefoane mobile pe care le trimiteau înapoi în România prin firmele de transport colete.

Poliția Națională din Spania a arestat douăzeci de tineri români care au jefuit 32 de magazine în mai multe provincii spaniole. În unele magazine unde au dat lovitura, jaful a durat mai puțin de un minut.


Telefoanele furate erau trimise apoi România, unde erau valorificate. Aici prada ajunge prin intermediul companiilor de livrare a coletelor. Prejudiciul calculat în cazul lor se ridică la aproximativ 700.000 de euro, potrivit publicației cope.es.


Direcția Generală a Poliției din Spania a informat, astăzi, că jafurile au fost săvârșite în orașele valenciene Sagunto, Alzira, Torrente, Onteniente și Gandía, precum și în Capitală; în Alicante din Elda, Elche, Santa Pola și, de asemenea, în Villareal (Castellón), Albacete, Reus (Tarragona), Cartagena (Murcia), Tarragona, Pamplona, Miranda de Ebro (Burgos), Calatayud (Zaragoza), Burgos, Sevilla, Teruel, Murcia, Sabiñánigo (Huesca) și Mollerusa (Lérida).

Ancheta a început în 2017 în urma unui jaf la un magazin Albacete. „Este vorba despre un grup specializat și foarte activ, care s-a remarcat pentru viteza sa, deoarece membrii săi au comis atentatele în doar 50 de secunde. De asemena, ei au călătorit mai mult de o mie de kilometri într-o singură noapte pentru a comite un jaf“, au precizat reprezentanții poliției spaniole. Membrii rețelei au vârste cuprinse între 20 și 46 de ani.

11 dintre membrii bandei au fost reținuți în Spania, patru în România, trei în Franța și câte unul în Suedia și Italia. Hoții vizau magazinele de telefonie mobilă, pe care care au atacat noaptea târziu, folosind întotdeauna unul sau două vehicule furate anterior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel