Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei au organizat în data de de 15.09.2022, între orele 06.00-15.00 o razie de amploare la care au participat 30 de poliţişti, dar şi 4 lucrători de jandarmi din cadrul Detaşamentului de jandarmi Vatra Dornei, 2 lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, trei lucrători silvici şi un lucrător din cadrul D.S.V. Suceava.
Scopul raziei a fost creşterea gradului de siguranţă publică, menţinerea climatului de ordine şi linişte publică, creşeterea gradului de siguranţă rutieră, combaterea contrabandei cu produse accizabile în zona pieţei şi a bazarului şi prevenirea şi combaterea delictelor silvice.
În cadrul raziei şi în baza informaţiilor deţinute şi a probatoriului administrat au fost soluţionate şi mai multe cauze penale, fiind dispuse măsuri preventive faţă de autori, identificate şi recuperate mai multe categorii de bunuri furate şi fiind confiscate ţigerete de contrabandă.
În cadrul raziei poliţiştii au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 38.635 lei, din care la regimul rutier - O.U.G. 195/2002 - 66 sancţiuni in valoare de 17.835 lei, la Legea 61/1991 - 3 sancţiuni cu 800 lei, la Legea 227/2015 - 3 în valoare de 20.000 lei şi un avertisment la Legea 171/2010 - 1.
Au fost legitimate 275 de persoane şi verificate 137 de vehicule. Au fost controlate 10 societăţi comerciale şi au fost identificaţi autorii în două dosare penale, fiind puse în executare şi 2 mandate de percheziţie domiciliară.
La nivelul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei se află în lucru un dosar penal privind sesizarea unui bărbat, cu privire la faptul că în perioada 19.08.2022-29.08.2022, autori necunoscuţi au pătruns prin efracţie în locuinţa situată în municipiul Vatra Dornei, jud. Suceava, de unde au sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 25.000 de lei.
De la data comiterii faptei şi până în prezent au fost continuate activităţile informativ-operative, iar în urma acestor activităţi au fost identificate noi mijloace de probă în baza cărora s-a solicitat realizarea unor percheziţii domiciliare la locuinţele persoanelor bănuite de comiterea faptei.
Astfel, la data de 15.09.2022, cu ocazia raziei desfăşurate pe raza municipiului Vatra Dornei au fost efectuate un număr două percheziţii domiciliare care au vizat doi bărbaţi bănuiţi de comiterea faptelor.
Pe parcursul percheziţiilor au fost identificate mai multe bunuri aparţinând persoanei vătămate, respectiv electonice şi electrocasnice, scule, ceasuri dar şi şapte tablouri. Faţă de cele două persoane bănuite de comietrea faptelor a fost dispusă arestarea preventivă într-un caz şi măsura controlului judiciar faţă de celălalt autor.
Tot la data 15.09.2022, ora 09:30, cu ocazia raziei desfăşurate pe raza municipiului Vatra Dornei şi a comunelor coordonate a fost efectuat un control la o unitate economică de pe raza comunei Panaci, sat. Păltiniş, jud. Suceava ocazie cu care a fost identificată gestionara care oferea spre vânzare cantitatea de 3.200 ţigarete de diferite mărci, toate de provenienţă extracomunitară.
Având în vedere cele de mai sus, s-a procedat sancţionarea gestionarei, conform prevederilor Lg. 227/2015, art. 449 alin. 2, lit. K, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de ţigarete mai sus menţionată.
Tot cu ocazia raziei desfăşurate pe raza municipiului Vatra Dornei şi a comunelor coordonate au fost identificaţi doi bărbaţi, ambii din mun. Vatra Dornei care ofereau spre vânzare în zona pieţei agroalimentare cantitatea de 400 ţigarete de provenienţă extracomunitară.
Având în vedere cele de mai sus s-a procedat sancţionarea celor două persoane, conform prevederilor Lg. 227/2015, art. 449 alin. 2, lit. K, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de ţigarete.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News